Copilul ,,singur acasă” - un risc in dezvoltarea comportamentelor dezadaptative si modalitățile de prevenire a acestora

Profesor consilier şcolar Carmen Platon

Cabinetul de Asistenţă Psihopedagogică al Liceului Teoretic ,,Ion Creangă” Tulcea

”Dacă un copil se află în clasă pentru a învăţa, el nu-şi lasă la uşa clasei dificultăţile, problemele personale, angoasele etc.; dacă profesorul vrea să fie eficient, el trebuie să ofere răspunsuri la toate acestea. Toată gama dificultăţilor tradiţionale (neatenţia, distractibilitatea, răspunsuri inadecvate, comportamente perturbate ş.a.) provin de aici, ceea ce demonstrează că eficienţa învăţării se bazează şi pe alte variabile decât doar buna programare a ştiinţei de transmitere. “

 (Păunescu şi Muşu, Recuperarea medico-pedagogică a copilului, Ed. Medicală, Bucureşti, 1990, p. 56) 

              Şcoala şi familia sunt cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei, iar între aceştia şi comunitate, mediul extraşcolar şi extrafamilial, pendulează copilul, obiect şi subiect al educaţiei. Dacă aceste medii educaţionale se completează şi se susţin, ele asigură într-o mare măsură buna integrare a copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială.
            Copilul stabileşte primele relaţii şi experienţe sociale cu părinţii şi fraţii săi, deci în familie.
       Obiectivul principal al acţiunii educative este formarea personalităţii copilului, care este urmărit atât în familie, cât şi în şcoală, astfel încât sarcinile şcolii şi ale familiei în materie de educaţie şi instrucţie se împletesc şi se sprijină reciproc. Este stiut ca psihologii  recomandă să se evite plecarea ambilor părinţi în străinătate.
           Altfel intervine lipsa de afectivitate care este de cele mai multe ori autocompensată prin cheltuieli nejustificate şi prin imaginea afişată, însă banii nu pot compensa lipsa părinţilor şi rolul lor în dezvoltarea copilului. Absenţa părinţilor sau doar a unuia poate conduce şi la probleme şcolare; copilul nu se mai concentrează, se închide în sine sau devine neliniştit, iar in unele cazuri, abandonează şcoala si nimeni nu mai poate exercita asupra lui vreun control.

           Unii părinţi sună destul de des, unii  vin acasă la cateva luni sau o data pe an, alții mai rar, dar marea lor parte trimit bani pentru inteținerea minorului. Psihologii recomandă să se evite plecarea ambilor părinţi în străinătate şi  înainte de aceasta, cîteva întâlniri de consiliere psihologică menite să stabilească relaţia dintre părinţi după plecare şi relaţia între părintele plecat şi copil  pentru a se evita aparitia  comportamentelor specifice dezadaptarii.
        Se stie ca in absența prelungita a unuia sau ambilor parinți  se creează la copii sentimentul abandonului care poate genera multe probleme..

            Potrivit  cercetarilor  psihologice, răspunsurile sunt de natura sa îngrijoreze  fiind urmatoarele: 

Copiii in absența parintilor, a comunicării autentice si afective cu aceștia  prezinta urmatoarele caracteristici : 

·         dezvoltă diverse tulburări de comportament,  indisciplină, conflicte cu colegii;

·         tendinţă de marginalizare;

·         alegerea unor prieteni nepotriviţi, apartenenţă la grupuri negative;

·         comiterea unor infracţiuni;

·         agresivitate, delincvenţă, consum de droguri, tutun, alcool ;  

·         risc sporit de abandon şcolar;

·         nu ascultă de parintele/tutorele legal;

·         acumularea de foarte  multe absenţe;

·         au dificultăți  să se integreze în colectiv; viața sexuala necontrolată  cu risc de sarcina nedorită și avort ; 

·         prezintă dezinteres pentru invațătură;

·         riscul ca aceşti copii să sufere atît de mult din cauza lipsei părinţilor, să se îmbolnăvească chiar ;

·         stres permanent si dezvoltarea de diferite patologii: de la depresii, ticuri, depresii cu elemente psihotice şi chiar schizofrenie. 

Numărul mare al părinților  plecați la muncă în alte țări, pentru a le oferi un nivel ma-terial mai bun familiilor, a dus la apariția fenomenului “singur acasa“.  Majoritatea celor ple-cați, lasă copiii în grija unor rude, sau a unui singur părinte, ori a bunicilor. Lipsa părinților constituie un dezechilibru afectiv. Chiar daca  sunt bine sunt îngrijiți, elevii resimt acut lipsa parinților, sunt privați de modelul de tată sau de mamă  și traversează episoade de viață în care  se simt singuri. Sunt privați de comunicarea cu părinții mai ales că,  familia îndeplinește câteva funcții, care sunt extrem de importate in dezvoltarea armonioasa a adolescentului:

·         funcția de socializare;

·         funcția economică;

·         funcția de solidaritate;

·         funcția sexuală  și reproductivă.

Din păcate copiii care cresc fără a beneficia de stabilitatea familială cauzată de emigrarea părinților vor resimți lipsa de siguranță și de afectivitatea de care au nevoie pentru buna lor dezvoltare. Relațiile dintre membrii familiei sunt descrise prin coeziune, cooperare, înţelegere, suport reciproc, prietenie. Toate acestea le conferă copiilor şi tinerilor un sentiment de siguranţă şi protecţie , si in lipsa lor , copilul devine vulnerabil  la factorii ce pot duce la dezvoltarea unor comportamente dezadaptative.

Mulți dintre  elevii  inscriși in Programul „singur acasa „ declară ca erau mai fericiti inainte de plecarea unuia sau a ambilor parinți, desi sub aspect material viata lor pare sa se fi îmbună-tățit. Desi, aparent ei se adapteaza la noile situații de viață,  trăirile lor emoţionale, provocate de despărţirea de părinţi variază în timp si mulți tind sa dezvolte comportamente specifice aban-donului. Acest fapt atrage de la sine  iminența  dezadaptatărilor în toate planurile existențiale ale ele-vului.

     Plecarea părinţilor la muncă peste hotare îi plasează pe copii într-o situaţie defavorabilă – de privare de relaţia cu adulţii de la care învaţă arta afecţiunii. Deprivarea emoţională are efect negativ asupra copiilor cu părinţii plecaţi  manifestându-se prin anxietate, sentimentul vinovăţiei, suspiciune în  relaţiile cu adulţii, incapacitatea de a stabili relaţii sociale constructive, etc.

          Copiii care se confruntă cu absenţa unuia sau a ambilor părinţi trăiesc o stare de dis-confort din cauza nesatisfacerii nevoilor de securitate şi susţinere afectivă.

    Mai multe studii demonstrează rolul primordial al familiei, în  special al mamei, în decurgerea favorabilă a dezvoltării copiilor.

    Separarea influenţează, în primul rând, dezvoltarea morală şi psihosocială a personalităţii şi formează anxietatea la copil. Sentimentul de insecuritate  este propriu copiilor care au expe-rienţa despărţirii de  părinţi. Ei trăiesc o frică de singurătate fizică, datorată, mai ales, faptului că părinţii nu sunt alături de ei şi, apoi, pentru că este legată de manifestările sentimentului de insecuritate în relaţiile interpersonale cu semenii. Din cauza lipsei grijei părintești permanente, adolescenții obișnuiesc să ducă un mod de viață nesănătos și inadmisibil pentru vârsta adolescenței cum ar fi :

• frecventarea localurilor interzise și consumul de alcool și țigări;
• supraîncărcarea de rol, deoarece fetele mai mari îşi iau rolul de mamă şi trebuie să se descurce şi cu familia şi cu studiile, iar baieții se simt datori sa protejeze familia;
• copiii au manifestări anxioase, depresive, după plecarea părinţilor şi din acest motiv devin închişi în sine şi se simt abandonaţi;
• schimbarea stării de spirit într-un timp foarte scurt; acum sunt veseli şi imediat pot să plângă sau să devină agresivi în aparenţă fără un motiv;
• infatuarea datorită faptului că are bani şi poate să îşi permită să cumpere ce vrea, să invite colegii în oraş sau să meargă în locuri în care alţi copii nu o pot face;
• furtul din propria casă pentru a atrage atenţia asupra lor şi pentru a-şi determina părinţii să se întoarcă acasă;
• copiii nu ştiu să dirijeze banii şi ajung să plătească sume consistente pe lucruri inutile;
• cei care au părinţii plecaţi ajung să fie victime ale tâlharilor, acesta fiind unul dintre motivele pentru care cei mai mulţi copii ascund că au părinţii plecaţi la muncă în străinătate;
• lipsa afecţiunii părinţilor duce la stări de nelinişte şi angoasă;
• dorinţa lor de a părăsi ţară cât mai repede pentru a merge să lucreze în străinătate;
• datorită libertăţii pe care o au ajung să nu mai ţină cont de autoritatea părinţilor şi să aibă un comportament neadecvat vârstei;
• schimbarea rolurilor de soră cu mamă fac ca acele fete să devină mature mult înainte de vreme, ceea ce nu e un lucru de dorit din partea specialiştilor;
• oboseala acumulată datorită, pe de-o parte asupra încărcării de rol iar pe de altă partea pierderii nopţilor prin baruri şi discoteci;
• probleme de sănătate datorită modului de alimentaţie nesănătos;
• apariţia unui număr mare de boli cu transmitere sexuală şi a avorturilor;
• unele fete care rămân acasă cu tatăl riscă să fie victimeale abuzului sexual;
• randamentul şcolar este mai scăzut la unii copii cu părinţii plecaţi din ţară, pentru că nu simt că ar trebui să înveţe la îndemnul altor persoane care nu le sunt părinţi;
• copiii nu percep autoritatea persoanei cu care stau, care nu e părintele lor. Acest lucru s-ar putea rezolva prin explicarea situaţiei de autoritatea persoanei cu care va sta copilul înainte de plecarea  părinţilor;
• dorul şi aşteptarea întoarcerii părinţilor guvernează existenţa copiilor;
• ei nu percep în persoana cu care rămân un bun partener de dialog;
• lipsa modelelor familiale necesare în dezvoltarea normală a oricărui copil;
• deşi părintele pleacă pentru a câştiga bani pentru îmbunătăţirea condiţiilor materiale există şi situaţii în care copilul nu beneficiază de confortul dorit de părinţi, pentru că persoanele în grija cărora este nu îi oferă sprijinul material de care ar trebui să beneficieze;
• pentru a se distra sau a atrage atenţia asupra lor, copiii ajung să facă acte delincvente, de exemplu furturile din magazine;
• agresivitatea, un limbaj vulgar şi relaţii defectuoase cu familia sunt modalităţi de exprimare a frustrării copiilor;
• înstrăinarea copiilor faţă de părinţi;
• apar tulburări de comportament;
• tulburări depresive, tentative de suicid;
• comportamente de revoltă precum fuga de acasă, împrietenirea cu persoane dubioase, intrarea în unele grupuri care au un comportament dubios;
• dezvoltarea de comportamente sexuale aberante în cazul fetelor;
• valorizarea persoanelor care nu au studii şi au reuşit să se descurce în viaţă, iar drept consecinţă copiii încep să aibă un randament şcolar mic;

              Migrația părinților cauzează apariția unor efecte pe termen lung asupra vieții emoționale ale adolescenților.

• viitorul şi-l imaginează în altă ţară de cât cea de origine;
• cerinţele adolescenţilor vor creşte la angajare din punct de vedere al salariului deşi competenţele sunt reduse;
• nu ştiu să îşi asume responsabilităţi şi vor aştepta sprijin de la părinţi pentru o perioadă lungă de timp;
• nu au reprezentativitatea unei familii unite;
• copiii care vor suferi din punct de vedere afectiv;
• transformarea comportamentului copilului în raport cu familia sa;
• lipsa de încredere în propriile forţe;
• comportamente neadecvate în raport cu ceea ce presupune o familie;

 Modalitațile practice prin care se poate interveni in prevenirea sau ameliorarea tendințelor dezadaptabilității in cazul elevilor  “singuri” pot fi :

·                     Consilierea clasei in vederea dezvoltării coeziunii grupului si a capacității acestuia sa acorde suport  celui aflat in situația respectiva;

·                     Consilierea de suport a elevului aflat in cauză ;

·                     Antrenarea elevului in activități de autocunoaștere si dezvoltare personală;

·                     Implicarea elevului in viața grupului;  

Comunicarea cadrului didactic cu familia elevului se poate face prin:
                                                   

ü    Activităţi de informare şi consiliere a părinţilor cu privire la situația copilului lor;

ü    Vizite la domiciliu de câte ori e nevoie;                                    

ü    Lectoratele, la care sa fie invitați tutorii;

ü    Adunările comune părinţi – elevi ;

ü    Comunicarea prin poştă (scrisori de înştiinţare cu antetul şcolii ) sau prin poşta electronică ;

ü    Comunicarea prin telefon.

CADRELE DIDACTICE VOR FI INCURAJATE DE CĂTRE CONSILIERUL ȘCOLAR SĂ:

o        Trateze  diferenţiat fiecare copil! Fiecare e unic în felul său!

o        Să –i învețe pe elevii clasei că pot fi prieteni!

o        Să prezinte  regulile şcolare  asigurandu-se că au fost înţelese!

o        Să stabileasca  o formă eficientă de comunicare cu părinţii!

o        Să fie  fermi la fiecare încălcare a regulilor, dar să  încurajeze fiecare efort soldat cu reuşită!

o        Să comunice  părinţilor fiecare schimbare de comportament a copilului pentru a  remedia, în timp util, o problemă mascată!

o        Să ceară tutorilor  să anunțe dacă copilul are probleme şi de ce natură, pentru a  putea să-l înţeleaga  şi să adopte  pentru el un stil de lucru diferenţiat.

Bibliografie:

      

1.   Păunescu şi Muşu, Recuperarea medico-pedagogică a copilului, Ed. Medicală, Bucureşti, 1990, p. 56  

2. Nicoleta-Adriana Florea şi Cosmina-Florentina Surlea, Şcoala şi consilierea părinţilor, Editura Arves, Colecţia Ştiinţele educaţiei, 2006, pag. 51-55

3. Crăciun, D., Psihologie socială, Ed. A.S.E, București  

4. Harwood, R., Miller, S., Vasta, R., Psihologia copilului, Ed Polirom, București 2010

5. Ionescu, M., Negreanu, E., Educația în familie,repere și practici actuale, Ed. Cartea universală, București 2006  

6. Monteil, J.,M.,Traducere Mărășescu I., Educație și formare,perspective psihosociale, Ed. Polirom, Iași 1997

7. Ciofu, C., 1998, Interacţiunea părinţi-copii, Editura Medicală Almatea, Bucureşti.

8. Vernon, Ann, 2006, Dezvoltarea inteligenţei emoţionale – educaţie raţional-emotivă şi comportamentală (Consilierea în şcoală), Ed. ASCR, Cluj-Napoca