Profesor consilier şcolar Ileana Nepotu
Cabinetul de
Asistenţă Psihopedagogică al Grădiniţei
,,Dumbrava minunată”, Tulcea
Dacă este greu să ai de a face cu
o criză emoţională de furie, ţipete, plânsete
şi încăpăţânări acasă, în vizită cu atât mai greu este când copilul tău se manifestă astfel în public :
pe stradă, în magazine, la grădiniţă, la prieteni .
“ Cum îl pot disciplina în public ? “ este o
întrebare care ascunde multe tensiuni : Cum îl scot din criza de plâns ? Cum să nu ne facem de râs în faţa
oamenilor ? Cum să-l învăţ să se controleze ? Pot să nu mă enervez ? Ce nu este
în regulă ?
Nu ţi s-a întâmplat oare să
asişti în supermarket la o scenă de genul: mama disperată urlă la copil să tacă;
copilul care până mai adineaori fusese , agăţat de o jucărie pe care nu mai
vroia să o pună în raft, acum plânge în hohote, aproape se îneacă ‚în sughiţuri,
se lasă la pământ izbind cu picioarele în podea şi cu mâinile în mamă ! Să
încercăm să aflăm care sunt condiţiile care favorizează apariţia unui astfel de
comportament şi modul în care se poate interveni momentul crizei de tantrum.
Este “prost crescut “
De obicei ne gândim că astfel
de manifestări apar la copiii “prost crescuţi” , egoişti, mofturoşi şi
nerecunoscători, care încearcă să manipuleze şi intimideze familia şi pe cei
din jur .
Astfel de copii fac probleme
de acest gen: când merg în vizită niciodată nu ţin cont de alţii , îşi iau
partea leului , iau jucăriile altora , vor să li se facă mereu pe plac . Nu
este direct vina acestor copii că fac ceea ce fac. Părinţii lor sunt adesea
prea toleranţi, iau răsfăţat, susţinând că îl iubesc atât de tare, că nu îi pot
refuza nimic . Nerefuzându-i mofturile, obrăzniciile, egoismul, nerefuzând
nimic din ceea ce le cere copilul astfel de părinţi uită că permisivitatea este
importantă, dar numai alături de disciplină .
Din experienţa mea, de 37 de
ani la catedră, acei copii care nu au nici o limită impusă acasă, au dificultăţi
mari în a se adaptata în lume; în spatele unui copil cu probleme de disciplină
la grădiniţă şi mai târziu la şcoală există un părinte care a fost mult prea
permisiv acasă. Permisivitate şi disciplină, iată formula magică care poate da
copilului sentimentul că este iubit, dar şi siguranţa la ce să se aştepte de la
părinţii lui , de la lumea din jur . Disciplinarea înseamnă a fixa limite.
Acele limite care sunt importante pentru ca cel mic, încă de mic, să înţeleagă
regulile lumii, ale naturii şi ale relaţiei cu ceilalţi. Şi încă ceva, este
importantă constanţa în comportamentul părintelui, dar şi capacitatea
părintelui de a spune “ Am greşit “ , atunci
când greşeşte.
Limitele rezonabile, regulile pe
care le poate înţelege şi respecta, nu oprimă copilul. Sunt lucruri prin care
orice copil învaţă că este iubit, că lumea este predictibilă, ştie la ce să se
aştepte de la ai lui. Sentimentul de siguranţă al copilului se bazează şi se
formează pe ideea că există părintele în care poate avea încredere, care îi dă
putere şi îl călăuzeşte.
Atenţie la nervi !
Dacă într-o zi îţi laşi copilul
să facă ceva şi apoi în ziua următoare îi îngădui să scape “nepedepsit” în
cazul aceleiaşi greşeli, vei crea o confuzie totală în mintea lui .
Dacă tu însuţi urli şi tipi
prin casă de faţă cu copilul, fie la ceilalţi, fie la cel mai mic, poţi să fii
sigură că un astfel de comportament nu-l va ajuta să înţeleagă prea bine ce
vrei să-i spui când îi ceri “ să se controleze “.
Acest lucru devine chiar comic
pentru cine priveşte din afară o scenă în care copilul plânge sau ţipă, evident
într-o stare emoţională pe care nu şi-o poate controla, iar tu încerci “să-l
linişteşti” ţipând să tacă, făcând tu însăţi o criză de nervi! Crezi că nu este
prea mult să-i ceri copilului mic să facă ceea ce tu nu poţi, să se calmeze, să
se controleze !
În primul rând nu uita că nu ştie
ce să facă, nu-şi dă seama când este în primă criză datorită valului de emoţie
prea mare care îl inundă. Modelul comportamentului parental este aici decisiv.
Este important ca cel mic să-şi
înţeleagă emoţiile prin care trece şi este la fel de important ca şi adultul
să-şi înţeleagă stările emoţionale şi să le poată controla astfel ca să nu transmită
agresivitate , tensiunea şi stresul pe care nu reuşeşte să le înţeleagă şi să
le controleze . Este important ca cel mic să nu se sperie de emoţiile care îl
inundă, să înveţe să nu facă rău altuia şi să înveţe că şi mama şi tata simt
emoţii şi aceste emoţii pot fi controlate .
Ce poţi
face când apar crize în public
Cheia stă în încercarea, alături de introducerea
disciplinei, de a-i distrage atenţia prin ceva care să-i capteze interesul.
Disciplină cu dragoste
Când vorbesc despre disciplină nu mă refer la o
formă de pedeapsă sau la ceva agresiv şi
neplăcut pentru copil . Mă refer la corectitudine în introducerea şi urmărirea
regulilor . Cel mai trist în cazul părinţilor extrem de îngăduitori este să-l lase
pe copil să-şi facă de cap, indicându-i ideea că toţi ceilalţi îl vor trata asemănător
. Realitatea este că, indiferent dacă îţi disciplinezi sau nu copilul în cadrul
micului univers familial, el va fi
disciplinat cu duritatea de universul social în care nu se va putea integra. Iar
societatea nu o va face nici cu dragoste, nici cu corectitudine, ci prin
frustrările şi tensiunile pe care i le va crea, prin respingere , iar acestea
vor avea efect negativ asupra orgoliului său şi asupra acceptării de sine .
Este bine să fixezi limitele
încă înainte de a ajunge în locul public respectiv . De exemplu, să-i vorbeşti
despre vizita la magazin şi la ceea ce te aştepţi de la el; “Mergem împreună la
magazine să cumpărăm ceva de mâncare. Există acolo rafturi cu jucării. Azi te
poţi uita la ele, dar să ştii că nu putem cumpăra nici o jucărie acum.”
Dacă nu l-ai pregătit
spunându-i dinainte la ce te aştepţi de la el, iar copilul tău are o criză de
încăpăţânare, plângând să-i cumperi o anume jucărie luată din alt raft, nu ai
decât, în acel moment, să-ţi păstrezi calmul, chiar dacă loveşte şi ţipă, şi să
vorbeşti cu el abia după ce se linişteşte. Pentru moment, foloseşte cât mai
puţine cuvinte, nu interveni cu morala pentru că, oricum, în plină criză nu
aude nimic din ce-i spui. După ce criza ia sfârşit poţi să-i spui :”A fost greu
pentru amândoi să trecem prin aşa ceva . Hai acum să încercăm să ne simţim bine
”. Mai târziu, dacă este destul de mare, deci dacă are cel puţin 3-4 ani, poţi
să discuţi cu el de ce nu ai luat jucăria şi să stabileşti faptul că, de acum
înainte, îi vei spune dinainte ce poate face şi ce nu .
Când devine violent cu alţi
copii, aminteşte-ţi dacă s-a mai întâmplat şi altădată. Dacă nu îi este
caracteristic să fie rău cu alţii şi să se bată , este posibil că s-a întâmplat
ceva deosebit la care nu a făcut faţă: este obosit, este flămând, este bolnav
sau este stârnit de comportamentul altor copii, toate acestea putând să îl facă
să reacţioneze. Dacă nu este prima dată când începe să sâcâie şi să bată alţi
copii, nu interveni imediat: ar fi mai bine să înveţe de la ceilalţi copii că
nu-i poate controla: fie că nu îi vor da atenţie, fie că îl vor părăsi mergând
să se joace cu alţii. Se va simţi izolat, neiubit de copii şi abia atunci poţi
interveni explicându-i de ce este părăsit, de ce nu vor să se mai joace cu el .
Părinţii
se plâng :
“ Nu ştiu ce să fac ? De la o vreme mi-e groază să
mai ies cu ea în oraş. La teatru de marionete s-a repezit spre scenă să atingă
iezii caprei. Am prins-o, dar a început să ţipe că ea vrea la iezi . Am vrut să
o iau în braţe, să o scot din sală , şi a început să mă lovească .Spectacolul
s-a întrerupt. Nişte voci de părinţi îmi cereau să o potolesc .A fost groaznic!
Scene de acest gen s-au mai repetat şi am ajuns să mă tem şi să nu mai am
răbdare . Îmi vine să o lovesc, ajung să ţip, sunt conştientă că arăt
caraghioasă . Cum să fac să se termine odată cu manifestarile acestea ? “, spune
Ioana, mama unei fetiţe de 3 ani .
“ Cred că Andrei devine foarte
agresiv . L-am dus la o zi de naştere organizată la La Rossa. Copii de vârsta lui
, 4-5 ani şi puţin mai mari. A început să bruscheze . Întâi să-i ciupească pe
alţii . Apoi îi agresa pe cei mai mici de înălţime ca el . A început să se bată
şi apoi să plângă şi să lovească în dreapta şi în stânga . Nu am ştiut cum să-l
potolesc. L-am luat de acolo cu greu, nu s-a potolit din plâns nici afară. Este
ceva normal? Până acum nu a mai făcut
aşa ceva !” , ne spune Maria , mama lui Andrei, 4 ani şi jumătate.
Nu
uita :
·
În
crizele emoţionale copilul este copleşit de emoţie. Teama, respingerea lui de
alţii şi întreruperile bruşte pot fi condiţii pentru stârnirea unor astfel de
valuri emoţionale.
·
O poveste
sau un film cu un monstru înfricoşător văzut după amiaza îl poate conduce spre
o stare emoţională instabilă pe care , chiar dacă nu o manifestă imediat , la
prima ocazie care va adăuga “picătura emoţională în plus” se va manifesta
foarte posibil sub forma acestei crize de tantrum în care copilul nu se mai
poate controla.
·
Când
este în plină criză, dacă ieşi din încăpere lăsându-l acolo nu faci decât să-i
înrăutăţeşti situaţia emoţională: simte că este abandonat. Furtuna emoţională
îl sperie şi are nevoie să te ştie alături. Dacă nu se manifestă prea violent
ia-l în braţe şi ţine-l la piept. Există şansa să simtă confortul îmbrăţişării
tale şi să se liniştească repede.
·
Indiferent
cât durează criza de tantrum, nu-i cere
ce nu-ţi poate da acum şi nu negocia în timp ce ţipă, urlă şi plânge şi este,
în mod fundamental speriat.
·
Încearcă să nu te laşi purtată de grija pentru ceea ce
spun ceilalţi. Dacă sunt sau au fost părinţi vor înţelege.
·
Dacă
se ajunge ca în criză să lovească pe alţii din jur, să arunce cu lucruri, pur
şi simplu ia-l de acolo şi ieşiţi în afara spaţiului unde are loc criza. Stai
cu el până se linişteşte . Vei vorbi cu el după .Când veţi discuta ţine-l
aproape de tine şi vorbeşte-i despre ce s-a întâmplat: recunoaşte-i frustrarea,
încurajează-l să-ţi vorbească altă dată când simte că nu mai poate face faţă.
·
Încearcă
să anticipezi situaţiile care pot provoca crize emoţionale. Încearcă să-ţi dai
seama ce anume îl aduce la marginea crizei: dacă, de exemplu, descoperi că îl
dă peste cap trecerea bruscă de la o activitate la alta , dă-i mai mult timp
între schimbări. Spune-i din vreme că urmează în câteva minute să plecaţi din
parc acasă sau că urmează în câteva minute cina şi va trebui să nu întrerupă în
curând jocul!
·
Înainte
de a-i spune “nu”, încearcă să te opreşti să vezi dacă nu poţi să eviţi negaţia
prin oferirea unei alegeri, prin oferirea unei explicaţii. În fond, dacă mai
staţi câteva minute în parc dându-i şansa să termine jocul început cu condiţia
de a mânca tot la cină , nu eşti tu tot cea câştigată.
·
Atenţie
la posibilele cauze legate de stresul prea mare sau de lungă durată. Poate
familia a trecut printr-o perioadă foarte agitată şi obositoare?
·
Dacă
cel mic trece prin crize de tantrum, este momentul să cauţi un ajutor de
specialitate ; poate fi vorba despre o situaţie psihologică sau chiar somatică
care este responsabilă de aceste crize emoţionale extreme.
Reguli de aur
- Pentru a primi respectul copilului,
este nevoie să îl respecţi .
- Pentru a-i putea cere ca încet-încet
să înveţe să-şi controleze emoţiile şi reacţiile, învaţă să ţi le
controlezi pe ale tale, să nu-ţi manifeşti nervii necontrolat în faţa lui-
chiar dacă este mic şi “nu ştie”. Vede!
- De fiecare dată când se poartă
agresiv sau brutal, dar fără să fie în criză tip tantrum, poţi introduce o
consecinţă neplăcută :”Nu mai vorbi urât. Pentru că ai folosit cuvinte
urâte, în seara asta nu te mai uiţi la desenele animate!”
- Înainte de a ieşi în oraş, la
cumpărături sau într-o vizită, spune-i clar ce aştepţi de la el: fixează
regulile jocului dinainte! Şi nu uita să le respecţi şi tu.
- În plină criză de tantrum, nu poţi “disciplina”,
nu poţi “discuta problema”, încearcă să ieşiţi amândoi din situaţie mai
întâi!
- Dacă crizele de furie şi nervi
continuă şi copilul este din ce în ce mai tensionat şi plin de
agresivitate şi furie, apelează la un specialist care poate să înţeleagă
situaţia mai bine abordând-o “din afară”.
Bibliografie:
- Cosmovici Andrei, Psihologie
generală, Ed. Polirom-Iaşi 1996
- Minulescu Mihaela, Psihologia
copilului mic, Ed. Psyche, 2007
- Minulescu Mihaela, ABCD-M. Manual
tehnic şi interpretativ, Bucureşti, Ed. Sinapsis, 2008
- Verza Emil, Psihologia vârstelor,
Bucureşti, Ed, Hyperion XXI
- Surse şi resurse ale consilierii
psihologice şi educaţionale- lucrările prezentate la a III-a ediţie a Conferinţei Naţionale, Constanţa, Ed.
Visual Propaganda, 2011
- Implicare şi responsabilitate în
activitatea de consilierea psihologică şi educaţională, coord. Prof. Univ.
Dr.Anca Dragu, Constanţa, Ed. Crizon, 2012.
