PROFESOR LOGOPED LUCICA
POPIŞCĂ
Comunicarea a fost definită din perspectivă
instrucţională, de către Senel şi Galle (1988), ca „asociere a elementelor
cognitive şi afective cu scopul de a transmite informaţii, a inspira credinţe,
a induce emoţii sau evidenţia comportamente printr-un proces alternant de
relaţii între scris, vizual, nonverbal, vocal, auditiv, simbolic şi
comportamental”.
Dintre diferitele mijloace de comunicare
interumană, cel mai proeminent este limbajul verbal. Dezvoltarea si utilizarea
complexă a limbajului verbal este o calitate specifică omului. Pentru ca
mesajul să fie mai explicit, acesta este transmis cu note personale către
interlocutor, intervenind întotdeauna prozodia, paralimbajul şi comunicarea
extraverbală.
Problematica limbajului, ilustrează varietatea şi
dificultatea sarcinilor cu care se confruntă copiii, aceştia trebuie să
achiziţioneze şi să stăpânească toate nivelutile limbajului, nu numai nivelul
sunetelor vorbirii, ci şi modul de combinare a acestora în sute de cuvinte,
precum si modul de combinare a cuvintelor în propoziţie, pentru a-şi exprima
gândurile. Se poate spune că este o minune faptul că toţi copiii, din toate
culțurile lumii, reuşesc să-şi însuşească atât de multe în numai 4-5 ani.
Limbajul verbal reprezintă mult mai mult decât un mijloc
de comunicare. El reprezintă elementul de bază în ordonarea experienţei.
Folosind adecvat limbajul verbal, copilul poate să transmită necesităţile lui
biologice, să atragă atenţia, să controleze comportamentul lui şi al
celorlalţi. Limbajul verbal îi permite să-si reprezinte lumea în mod simbolic
şi să opereze intelectual la nivel abstract, superior nivelului direct al
experienţei imediate. Pentru
însuşirea limbajului verbal este absolut obligatoriu ca fiinţa umană să dispună
de un anumit nivel de dezvoltare cognitivă şi un anumit grad de dezvoltare
motorie.
Însuşirea limbajului verbal recunoaşte două versante şi anume cel al
recepţiei şi cel al producerii
lui, între aceste două etape interpunându-se mecanismul
cerebral.
Aspectul
recepţiei presupune
auzirea, ascultarea, selecţia, recunoaşterea sunetelor, a inflexiunilor vocii
(interpretarea prozodiei), întelegerea sensului semantic al cuvintelor, al
construcţiei sintactice.
Aspectul
expresiv (producerea
limbajului) presupune investigarea modului de producere a sunetelor, calitatea
lor, articularea corectă a cuvintelor, abilitatea de asamblare a cuvintelor
(expresivitatea verbală), abilitatea de concepţie verbală, folosirea comunicării
extraverbale pentru a completa sensul comunicării şi dorinţa de comunicare.
Punctele de reper ale organizării şi
conducerii activităţilor care vizează dezvoltarea exprimării orale, înţelegerea
şi utilizarea corectă a semnificaţiilor şi structurilor verbale orale privesc:
-
obiectivele specifice;
-
comportamentele/ competențele care arată
atingerea obiectivelor;
-
modalităţile de lucru care pot duce la
realizarea obiectivelor propuse.
|
Obiective
|
|
1. Să participe la activităţile de grup, inclusiv la
activităţile de joc, atât în calitate de vorbitor, cât şi în calitate de
auditor
|
|
2. Să înţeleagă şi să transmită mesaje simple
|
|
3. Să audieze cu atenţie un text (epic sau liric), să reţină
ideile acestuia şi să demonstreze înţelegerea lui
|
|
Obiectivul 1
|
Exemple de comportamente
|
|
Copilul să poată participa la activităţile de grup, inclusiv la
activităţile de joc, atât în calitate de vorbitor, cât şi în calitate de
auditor
|
Să ia parte la discuţii în grupul informal/ formal
Să discute cu colegii de grup şi cu logopedul
Să întrebe şi să răspundă la întrebări
Să utilizeze corect saluturile
Să facă prezentări
Să ia parte la jocurile de grup
Să aibă contribuţii personale, sugestii, la activităţile de învăţare
|
Modalităţi de realizare
a) Jocul / Jocul de rol
Jucându-se, copilul exersează înţelegerea prin
comunicare, îşi dezvoltă capacitatea de discriminare, de judecată, imaginează
şi formulează verbal atât realul, cât şi imaginarul.
Totuşi, deşi specific copilului şi copilăriei,
jocul nu îşi poate fructifica valenţele,
dacă este lipsit de modelul lumii adulte. Adultul este prezent fie ca personaj evocat, fie ca participant
activ. El este cel care valorifică întreaga bogăţie de informaţie, precum şi
calităţile formative ale jocului, prin activitatea sa de sugerare, sfătuire,
stimulare a gândirii, oferind modelul de limbaj adecvat situaţiei evocate în
joc, înviorând jocul cu sugestii, când se împotmoleşte. Logopedul trebuie să
ştie să organizeze un joc structurat, bazat pe jocul spontan al copiilor,
extinzând şi diversificând ideile acestora, asigurând materiale potrivite
subiectului, spaţiu adecvat, reguli care să confere securitate desfăşurării ,
dar şi cadrul unui comportament social ( de exemplu în jocul „de-a doctorul”,
relaţia medic-bolnav implică reguli diferite de cele care funcţionează în
relaţia copil.copil).
Jocurile de rol ale copiilor sunt puternic
influenţate de mediul de provenienţă, de rutinele, obiceiurile familiei sau ale
comunităţii.
Se pot iniţia jocuri de rol utilizând desene,
fotografii, o carte, scene din poveşti, diverse păpuşi. E util ca în joc să fie
introduse rime, poezioare scurte, cântecele, repetări de sunete, acţiuni,
pantomime.
b) Jocurile de construcţii
Logopedul le poate sugera diferite lucruri de
construit sau le va da sfaturi privind continuarea construcţiei începute,
esenţială fiind stimularea discuţiei de grup, fiecărui copil oferindu-i-se
prilejul de a-şi spune punctul de vedere.
c) Activităţi de grup
Activitatea de grup trebuie să fie în aşa fel
organizată încât să dea posibilitatea copilului să participe la îndeplinirea
sarcinilor atât în calitate de auditor, cât şi în calitate de vorbitor.
Exemple de activităţi:
ü Timpul
povestirilor
E util să se organizeze periodic discuţii în grup cu
caracter informal, în cursul cărora copiii să povestească diferite întâmplări
din viaţa personală. Majoritatea copiilor au experienţa povestirilor personale,
dar numai în situaţii informale, cu persoane binecunoscute, utilizând un limbaj
colocvial. Se vizează stimularea copilului pentru a avea o mai mare încredere n
capacitatea proprie de exprimare, exersarea sa în achiziţia de competenţe
crescute în relaţionarea verbală, în situaţii atât formale, cât şi informale,
faţă de colegi, dar şi faţă de adulţi. Subiectul povestirilor poate avea
diferite conţinuturi:
o
Întâmplări de acasă – cu variaţii, cum ar fi împărţirea
sesiunii de povestire în diferite categorii; povestiri vesele, povestiri
triste, caraghioase, plicticoase, etc. Se poate folosi un ecran de televizor în
spatele căruia copiii se simt mai în siguranţă şi-şi înfrâng mai repede
timiditatea.
o
Întâmplări de la televizor – sunt îndrăgite de copii, însă discuţia
trebuie îndrumată de adult prin întrebări de tipul: Cum se numeşte programul?,
Ce oameni/ personaje erau?, Unde se întâmplau lucrurile?, Ce făceau oamenii /
personajele?, Cum s-a terminat ?, Cum ti s-a părut?, De ce crezi că X a făcut
bine / rău?, etc. .
o
Lucruri de acasă - fiecare
vorbeşte despre o carte / jucărie de acasă.
o
Audierea unor descrieri – logopedul oferă model de descriere
pentru copii, pentru ca aceştia să fie capabili de a descrie. Le poate citi cu
voce joasă, nuanţată un scurt text
personal sau nu, în versuri sau proză,cu
2-3 caracteristici. În acest timp copiii pot sta cu ochii închişi şi-şi
imaginează lucrul descris. Verificarea înţelegerii se poate face printr-un
desen realizat simultan cu descrierea sau ulterior. După fiecare propoziţie se
va face o pauză pentru a putea realiza grafic, caracteristica. Exemplu: ”Am
văzut o minge uriaşă...Ea avea culoarea roşie... Mai avea şi câteva buline
negre.., ”etc.
o
Realizarea descrierilor de către copii – copiilor le vor fi prezentate câteva
obiecte mici (creion, carte, ascuţitoare, jucării), care, pe rând vor fi
descrise de aceştia, la alegere. Ca variantă poate fi folosită descrierea unui
prieten. Copiii vor fi ghidaţi să se refere la caracteristici fizice vizibile (
păr, ochi, înălţime), apoi la trăsături comportamentale la fel de evidente
(aleargă, stă liniştit, etc.) şi în cele din urmă la trăsături invizibile (e
bun, spune mereu adevărul, etc.)
|
Obiectivul 2
|
Exemple de comportamente
|
|
Copilul să fie capabil să înţeleagă şi să transmită mesaje simple
|
Să transmită in mesaj simplu, în cadrul jocului/ activităţilor de
învăţare(exemplu: prin telefon de jucărie /real)
Să primească mesaje, să îndeplinească instrucţiuni simple
Să răspună adecvat (verbal sau comportamental) la ceea ce i se spune
|
Modalităţi de realizare
a)
Jocul
ü Cereri
de obiecte – Se
încredinţează sarcini unui copil pentru a-l obişnui să reacţioneze adecvat.La
copiii mici sarcinile se dau secvenţial. Exemplu: „Du-te la biblioteca de lângă
uşă. Uită-te la raftul de jos. Caută cartea cea galbenă şi groasă. Ia-o cu
grijă. Acum adu-mi-o, te rog!...”. La preşcolarii mari sarcinile se pot da
toate deodată. Obiectul adus va fi folosit câteva secunde pentru ca preşcolarul
să nu înţeleagă că este dresat.
ü Telefonul
fără fir – Jocul
contribuie la dezvoltarea auzului fonematic. Se indică evitarea cuvintelor
monosilabice sau paronime, la copiiii de
grupă mică/ mijlocie, pentru că pot avea eşecuri repetate în transmiterea lor
sau pentru a face faţă umorului colegilor. Cuvintele care ridică probleme de
percepţie auditivă vor fi înlocuite cu cuvinte cu componentă semantică
inconfundabilă. La vârste mai mari se pot folosi şi propoziţii scurte.
ü Găseşte
obiectul ascuns – un
copil formulează instrucţiunile de orientare pentru colegul legat la ochi care
trebuie să găsească obiectul ascuns.
ü Trimiterea
de mesageri – Prin
intermediul copilului se transmit mesaje unui adult (profesor, îngrijitoare).
Copilul este pus să repete mesajul. Adultul îl va sprijini pentru a nu
interveni frustrarea, teama de un nou eşec şi deci refuzul de a mai transmite
alte mesaje.
ü Fă
cum spun – Comenzile nu
au un ton sportiv, ci relaxant. Pot fi utilizate şi exerciţii care includ
lateralitatea, precum şi comenzi mai dificile, la preşcolarii mai mari și la
școlarii mici. Exemplu: „Mâna stângă sus şi sari într-un picior!”.
ü Ascultă
şi găseşte/ Ascultă şi desenează – Profesorul citeşte o poveste foarte scurtă, timp în care copiii caută
desenul corespunzător printre imaginile puse la dispoziţie pentru prima
acţiune. Acest tip de activitate contribuie la înţelegerea succesiunii
acţiunilor. El poate fi utilizat şi în lectura după imagini. După selectarea
imaginilor povestea poate fi spusă de către copii. O variantă poate fi
desenarea mesajelor care vor fi transmise, rar: „Este dimineaţă. Soarele este
sus pe cer. Doi norişori plutesc pe cerul senin. Soarele se uită în jos şi vede
un lac. Soarele se minunează: -Vai, ce lac albastru!” Numărul propoziţiilor va
fi adaptat vârstei subiecţilor.
ü Alege
şi execută – profesorul
formulează instrucţiuni clare şi precise Exemplu: „Ia câteva scoici din cutie
şi fă un desen cu ele”. „Ia mingea roşie şi arunc-o de 5 ori în sus.”
b)
Jocul
de construcţii
Profesorul sau un copil dau instrucţiuni
de construcţie. Exemplu: „Adu cuburile cele mai mari şi înlţă un turn uriaş.
Din beţişoarele verzi fă o căsuţă.”
Jocul implică şi rezolvarea unor probleme de construcţie, de
clasificare, de creativitate.
c) Jocul de rol
Ø De-a
doctorul – Jocul se
desfăşoară acasă, iar pacientul vorbeşte la telefon la 112/ cu doctorul.
Pacientul poate fi copilul, o pisică, o păpuşă, vecinul, papagalul, căţelul,
etc.
Ø De-a
spitalul – Câţiva copii
sunt pacienţii, iar unul este doctorul care se va îngriji de curăţenia din
salon, de simtome, cheamă asistenta, etc.
Ø De-a
instalatorul
Ø De-a
poliţia
Ø De-a
soferul de taxi
Ø De-a
pompierii
Pentru preşcolarul mare, timid, discuţia cu un
personaj imaginar va fi benefică întrucât va evita o situaţie reală de care se
teme, crezând că va fi ironizat de colegi.
|
Obiectivul 3
|
Exemple de comportamente
|
|
Copilul va putea să audieze cu atenţie un text (epic sau liric), privind
simultan imaginile prezentate şi reacţionând adecvat la alte tipuri de text (
ghicitori, glume, informaţii), să reţină ideile acestuia şi să demonstreze
înţelegerea lui prin diferite modalităţi redare/ rememorare a acestuia ( repovestire,
dramatizare, desen, etc. )
|
Să urmărească linia unei poveşti privind simultan imaginile în carte sau
ascultând povestea spusă ori citită de profesor
Să asculte şi să reacţioneze adecvat la poveşti, poezii, alte tipuri de
text (ghicitori, glume, informaţii) transmise fie prin citire / povestire de
către un adult, fie prin mijloace audio-vizuale (disc,casetă, diafilm CD,
etc.)
Să demonstreze înţelegerea textului prin diferite modalităţi de
redare/rememorare a acestuia(repovestire, dramatizare, desen, etc.)
|
Modalităţi de realizare
a) Audierea – Dezvoltarea capacităţii de a asculta pe perioade
din ce în ce mai lungi, cu menţinerea relativ constantă a atenţiei se poate
realiza prin povestirile profesorului sau prin citirea de către el a unor texte
scurte din cărţi, povestiri ale colegilor, etc. .Sedinţa de audiere trebuie să
crească treptat, în funcţie de achiziţiile copiilor în domeniu. Este indicat ca,
atunci când se fac astfel de activităţi, grupa să fie constituită din copii de
vârste diferite, pentru ca cei mici să înveţe din comportamentul celor mari.
Ø Audierea
unui program de radio –
programul ales trebuie să fie pentru copii. Logopedul va stârni interesul
logopaţilor pentru emisiune, amintind că la sfârşit vor discuta despre ceea ce
au ascultat, ce părere au etc. .
Ø Audierea
unei casete – pot fi
ascultate poezii, cântece, înregistrări cu vocile lor recitând, numărând,
râspunzând, etc. Fiecare audiere se va finaliza cu o conversaţie despre cele
audiate
Ø Personajul
preferat – prezentarea
unui personaj din povestea audiată, cu sprijinul logopedului
b) Comportamentul adecvat de răspuns al
copilului faţă de text – acesta trebuie învăţat prin diferite procedee. Utilizarea feţelor
vesele, triste, liniştite, îngândurate, etc., va ajuta la evaluarea afectivă a
conţinutului unor propoziţii la început, apoi a unor texte scurte: poezii,
cântece, povestiri. Exemplu: S-au jucat toată ziua. –vesel; Puiul a căzut. –
trist, etc. .
Ø Întrebări
de la copii – regulile ce
trebuie respectate ţin de ascultarea partenerilor de dialog,de aşteptarea
rândului pentru a spune fiecare ce are de spus şi trebuie cunoscute de către
copii. Deprinderea de a pune întrebări se poate forma prin jocuri ca: Spune la ce mă gândesc! ( un copil numit
gânditorul comunică în secret păstrătorului de secret la ce se gândeşte, iar
ceilalţi copii trebuie să –i adreseze întrebări prin care să afle despre ce
este vorba: e fiinţă/ lucru, ce culoare are, mărime, la ce foloseşte, etc.
Complexitatea jocului poate creşte în funcţie de competenţele copiilor.
Profesorul dezamorsează blocajele prin întrebări orientative.); ”Ghiceşte desenul”
( se poate desfăşura ca jocul anterior, punctul de plecare fiind un desen
acoperit . Un copil numit dirijor răspunde prin da / nu întrebărilor colegilor,
până la obţinerea răspunsului corect).
c) Înţelegerea textului – va fi demonstrată prin repovestiri ale
unui text audiat, pe baza unor imagini-suport, prin identificarea ideilor
principale, reformularea ideilor, ilustrarea secvenţelor prin desen, modelaj,
prin clasificarea faptelor, aplicarea informaţiilor în alte contexte
Ø Repovestirea
textului – profesorul
stimulează intervenţiile copiilor, cultivându-le încrederea în propriile forţe,
ajutându-i pe cei timizi sau opozanţi să participe activ la activitate.
Ø Ce
ai reţinut? – porneşte de
la reţinerea numelor personajelor, continuând cu replicile unor personaje.
Ø Identificarea
secvenţelor / ideilor principale – se realizează cu ajutorul imaginilor care pot fi identificate, prezentate
şi ordonate după succesiunea acţiunilor: aranjarea patului, îmbrăcarea
hainelor, programul zilnic, etc. . temele ţin de îndeplinirea sarcinilor,
capacitatea copilului de a face predicţii:
o
Predicţia pe bază de imagini – copiii spun ce cred că urmează după un
set de imagini prezentate, desenând ulterior jetonul alb, pentru evenimentul
care crede că urmează.
o
Predicţiile libere – povestea prezentată nu are un sfârşit.
Acesta va fi inventat de copii. Exemplu: „De pe pământ pleacă o rachetă. Ajunge pe o
planetă necunoscută. Ce găsesc acolo astronauţii?”
o
Predicţiile alternative – se porneşte de la o poveste cunoscută şi
se modifică o acţiune. Exemplu: Ce credeţi că s-ar fi întâmplat dacă iezişorii
n-ar fi deschis uşa lupului? Copiii vor fi încurajaţi să reformuleze ideile, să
vorbească independent.
Ø
Ilustrarea textului prin desen – textul ilustrat trebuie ales cu grijă :
personajele bine conturate, acţiunile clare şi uşor de reprezentat. În timpul
lucrului, logopedul poartă o conversaţie spontană cu fiecare copil prin care
reaminteşte ideile textului, discută despre ele, dă răspunsuri dacă observă că
logopatul ezită.
Ø
Aplicarea informaţiei – eficienţa cu care copilul îndeplineşte
o sarcină despre care a primit anterior informaţii este cel mai bun mijloc de a
aprecia înţelegerea acestor informaţii. Ori de câte ori este posibil, aplicarea
informaţiei va fi realizată în mod practic, prin acţiuni concrete ale copiilor,
care pot lua forme extrem de variate: desen, pictură, modelaj, dramatizări,
reguli morale, etc. .
Ø
Formularea opiniilor – treptat copiii trebuie să deosebească
realitatea de opinie. Diferenţierile trebuie pornite de la elemente simple,
precum o jucărie care se prezintă ca realitate, iar copiii îşi spun părerea cu
privire la culoarea ei/ mărime/ realizare. Exemplu: „Cum ţi se pare culoarea
jucăriei? Mie mi se pare că e prea tristă.” În final se concluzionează că, deşi
e un singur obiect, păreri sunt multe şi diferite.
Dacă din diferite motive un copil nu-şi poate
însuşi limbajul verbal, el va fi grav afectat şi în inferioritate intelectuală
fată de semenii lui de aceeaşi vârstă. De aceea, dezvoltarea
exprimării orale, înţelegerea şi utilizarea corectă a semnificaţiilor şi
structurilor verbale este
o prioritate a cadrelor didactice, ce
vizează nu numai activităţile cu caracter de sine stătător (povestiri,
memorizări, jocuri didactice, lecturi după imagini, convorbiri), ci întregul
act educaţional, deoarece limbajul este produsul şi suportul dezvoltării
gândirii, catalizatorul experienţelor cognitive ale copilului, fundamentul dezvoltării
intelectuale.
BIBLIOGRAFIE:
Dumitrana
M., Educarea limbajului în învăţământul
preşcolar, Comunicarea orală, vol I, Editura Compania, Bucureşti, 1999;
Enăchescu
E., Comunicarea
în mediul educaţional, Editura Aramis, Bucureşti, 2002;
Faber A.,
Mazlish E., Comunicarea eficientă cu
copiii- Acasă şi la şcoală, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2002;
Mitu F.,
Antonovici, Şt., Metodica activităţilor
de educarea limbajului în învăţământul preşcolar, Editura Humanitas
Educaţional, Bucureşti, 2005;
Rodari G., Gramatica fanteziei. Introducere în arta de
a inventa poveşti, Editura D.P., Bucureşti, 1980;
Tomşa
Gh. (coordonator), Psihopedagogia preşcolară şi şcolară, Bucureşti, Editura Coresi SA,
2005.
