Transformarea comportamentelor negative

Prof . consilier, Nepotu Ileana

Pornind de la realităţile în care apare profilul unor copii problemă - încăpăţânaţii, egoiştii, mofturoşii, negativiştii, al căror principal scop pare a fi intimidarea celor din   jur,  vă propun un program formativ în cincisprezece  trepte pentru a transforma în săptămâni relaţia cu copilul şi atmosfera  casei din haos şi tensiune în armonie şi iubire.

Cheia constă în schimbarea modului de a vizualiza problema.

            Ana, mamă unui băieţel agitat şi negativist de trei ani scrie cu o notă de disperare, ca şi când s-ar simţi ea însăşi ţinta răutăţilor copilului ei:

           „Nu mai pot. De dimineaţa până seara târziu, singurul lucru pe care îl aud de la
copilul meu este nu vreau, eşti rea, nu, nu, nu... Mă simt îngrozitor. Aştept un al
doilea copil, sunt în luna a şasea şi mă simt copleşită, vinovată, confuză. Nu ştiu
ce pot face să-1 schimb!"

În primul rând este important să îţi schimbi atitudinea, Ana. Nu copilul trebuie schimbat, ci modelele de relaţionare dintre voi, copilul nu-şi face un scop din a-ţi face viaţa mizerabilă, dar ceva din felul cum aţi construit de-a lungul vremii relaţia dintre voi, îl face să se opună din start chiar şi pentru lucruri care în fond i-ar face plăcere.

O să procedăm defrişând pas cu pas aspectele problematice ale relaţiei, cauzele şi modalităţile de schimbare. Deci, începem împreună, timp de trei săptămâni, un adevărat plan de lucru metodic, iar tu zilnic vei mai urca încă o treaptă spre transformarea mult dorită şi de durată a relaţiei dintre tine şi micuţ.

Prima treaptă, primul pas spre voi doi

           Pentru a putea câştiga o distanţă obiectivă faţă de fapte îţi propun ca în această perioadă, chiar din prima zi să începi un mic jurnal care să te ajute să găseşti modelele relaţionale repetitive care vă pun într-o situaţie tensionată, plină de fricţiuni inutile.

          Scrie de ori câte ori prinzi un moment liber, despre lucrurile care s-au întâmplat între tine şi copil; poţi lista şi descrie întâmplări, dar cel mai bine este a notezi dialogul dintre voi, felul în care ai simţit tu şi felul în care crezi că a simţit copilul. Notează şi nu te îngrijora dacă nu ai reuşit să notezi tot, dar încearcă să scrii cât mai obiectiv.

Treapta a doua

În ziua următoare observă cât mai obiectiv rutina voastră zilnică: are fiecare ceva de făcut şi sunt regulile suficient de clare; nu cumva ceva nu merge, nu se potriveşte şi trebuie schimbat?  De exemplu, îmbrăcămintea şi lucrurile copilului sunt la îndemână încă de dimineaţă când trebuie să-1 îmbraci sau sunt la distanţă unele de altele, împrăştierea creându-ţi pierderi de timp şi enervări?  Poate vei găsi la sfârşitul zilei acele mici schimbări de organizare sau de responsabilitate: poate poţi schimba orele de trezire sau culcare, poţi pregăti de cu seară lucrurile  pentru dimineaţă, poţi ţine televizorul închis între anumite ore.

Treapta a treia

Începe acum să-ţi observi copilul, dar atenţie, nu evalua cum ai fii în mod obişnuit tentată să faci. Uită pentru o clipă de spiritul tău critic, uită de  conflictele obişnuite şi încearcă să priveşti din afară şi să notezi: la ce anume puştiul tău resimte frustrare - fii atentă la tine, la relaţia cu jucăriile, fratele sau sora lui dacă are, alte persoane? Este un ton special al vocii, este o stare de agitaţie a cuiva care îi schimbă dispoziţia? Verifică dacă izbucnirile sau încăpăţânările sunt legate de anumite momente sau lucruri şi vezi dacă poţi să le anticipezi. Observă dacă oboseşte repede, dar este prea excitabil, dacă este flămând mai des ca alţii şi atunci îşi pierde controlul şi nu se poate concentra pe ceea ce îi ceri? Răspunde când este sâcâit de alţi copii, dacă este supărat că nu găseştc o jucărie, oboseşte repede? Poate este încă prea mic să-i ceri să facă mult timp nişte lucruri care cer concentrare, poate este în mod special un temperament mai lent sau mai excitabil şi nu poate face faţă ritmului impus de tine?

Vezi dacă este încăpăţânat numai cu tine sau cu toţi adulţii sau toţi copiii; poate  la grădiniţa cu orar redus la care 1-ai dat îşi reprimă reacţiile de teamă şi acasă se descarcă fără să vrea, tocmai pentru că este prea mic să ştie ce să facă. Poate tocmai pentru că se simte în siguranţă acasă îşi dă drumul, dacă a strâns atâta stres şi teamă în afară.

Treapta a patra

Continuă observarea de la pasul trei, dar în plus, dacă are fraţi sau se joacă cu picii de afară, observă şi notează tot ceea ce înseamnă mod de relaţionare cu aceştia: ce anume provoacă tensiunea între ei; chiar dacă de obicei crezi că doar unul este de vină pentru că este cel care instigă, fii atentă şi observă dacă nu cumva celălalt îl provoacă de fapt în mod subtil; fii atentă dacă nu se pune problema trăirilor de rivalitate - obiectivă, unul are şi celălalt nu sau subiectivă, i se pare că celălalt are un statut favorit, este mai iubit, i se acordă mai multă încredere etc. Cel gelos, probabil este chiar puştiul recalcitrant, va avea nevoie de mai multă afecţiune de la tine: fii mai tandră cu el.

Treapta a cincea

Ai aflat deja cred lucruri interesante despre copilul tău. Cred că ai aflat lucruri interesante şi despre tine. Opreşte-te şi respiră puţin pentru că, acum, în a cincea  zi trebuie să observi dacă nu cumva există dificultăţi somatice sau funcţionale, fiziologice pe care nu le ştiai, dar care acum le poţi vedea mai bine pentru că te-ai obişnuit şi tu să observi şi să evaluezi obiectiv. Deci, atenţie la felul cum reacţionează la sunete slabe, pentru a vedea dacă nu suferă de dificultăţi de auz. De asemenea, este bine să ştii că sunt copii, care datorită unor deficienţe de prelucrare a informaţiei auditive au dificultăţi în a urmări ceea ce li se spune sau cere verbal. Dacă acum, urmărindu-1 şi concentrându-te numai pe observarea comportamentului neobişnuit observi ceva, poţi merge la pediatru să ceri nişte teste de verificare.

Treapta a şasea

Acum depinde de tine să reuşeşti să-ţi îmbunătăţeşti modul tău de a-1 asculta. Poate câte ceva din ceea ce ai notat te va face să te gândeşti că nu 1-ai ascultat suficient, datorită timpului mereu prea scurt şi grabei zilnice. Fă-ţi timp să-l asculţi, să simtă că ai timp să-1 asculţi, priveşte-1 în ochi coborând la acelaşi nivel cu el, poate stând pe podea, poate luându-1 pe genunchi, aşezaţi comod pe canapea. Arată-i că ceea ce-ţi spune este important pentru tine.

                                                         

                                                            Treapta a şaptea

           Este un moment de respiro pentru voi. S-a încheiat prima săptămână. Nu te repezi să-i ceri iar ceva! Mai degrabă iniţiativa de pace şi calm să vină de la tine. Pur şi simplu, jucaţi-vă de-a teatrul cu păpuşile şi fii atentă la ce-ţi spune prin intermediul lor. Lasă-1 să vorbească, să aibă iniţiativa. Construiţi împreună, mânuind jucăriile şi adaptându-te din mers la ceea ce îţi propune piciul tău.

Treapta a opta

          Ai două zile pentru a înţelege ceva mai mult din tot ceea ce ai scris şi făcut în prima săptămână, întreabă-te dacă nu cumva copilul tău reacţionează negativ nu la ceea ce îi spui, ci la felul în care o faci: cuvinte prea dificile, repetarea automată a aceloraşi replici care nu îi mai spun nimic, gen "eşti rău, nu ştii să te îmbraci, faci totul pe dos, nu este voie"... Poate ai aflat că mai ales atunci când rămâi calmă poţi obţine atenţia şi cooperarea puiului tău.

Treapta a noua

Azi încearcă să vorbeşti copilului tău cu altfel de vorbe; spune-i câteva cuvinte simple şi roagă-1 să repete. Aşteaptă acum, nu-1 zori! Copilul are nevoie de mai mult timp pentru a prelucra şi înţelege ce-i spui, chiar dacă îi ceri "Pune ceva de mâncare căţelului" sau "Puneţi pe tine pulovăraşul. E frig afară". Ai răbdare să-ţi răspundă el. Creierul şi capacitatea lui de gândi a se formează, sunt încă în proces de dezvoltare.

Dacă ceea ce-i ceri îi stârneşte încă reacţii negative sau proteste, nu argumenta, nu-i răspunde ca până acum. Repetă încercarea cel puţin de trei ori. Abia atunci spune-i ce se întâmplă dacă nu hrăneşte căţelul sau nu se îmbracă. Dar calm şi tandru!

Nu copilul trebuie schimbat, ci modelele de relaţionare dintre voi

Treapta a zecea

În aceste două zile ce urmează ai putea să stabileşti împreună cu el un cod secret, doar între voi doi - copiii adoră astfel de mici secrete - pentru situaţiile când, în public vrei să-i spui să stea cuminte, să se potolească. Un semn cu degetele încrucişate, ştiut doar de voi doi! Indiferent de năzbâtiile de azi, încearcă să observi şi lauzi doar situaţiile pozitive. De exemplu când foloseşte batista dacă strănută, când mângâie liniştit pisoiul, te ajută la pusul mesei, mănâncă singur..."Sunt mândră de felul cum te descurci singur..."

Treapta a unsprezecea

Ultimele două zile din săptămâna a doua. învaţă să fii flexibilă în faţa refuzurilor lui. În loc să-i spui şi tu direct nu, în loc de două pietre care se sparg reciproc, tu vei fi cea care poţi găsi o alternativă la refuz. Gen "Bine, atunci..." Fii sigură că nu vei apare slabă cum te temi, ci mai degrabă vei constitui pentru el un model pentru ideea de adaptabilitate.

Reciteşte din nou ceea ce ai scris zi de zi în jurnal. Observă mai ale schimbările de comportament şi de frecvenţă a apariţiei gesturilor nedorite. Gândeşte-te în ce măsură stresul din casa ta s-a redus şi ce bine ar fi dacă s-ar mai reduce puţin, încă ceva, poate ai observat între timp că, spre deosebire de copiii mai mari, are nevoie de mai mult timp pentru a se adapta la ceea ce îi ceri sau pentru a trece de la joc la o activitate impusă de tine. Acordă-i acest timp... în definitiv, nu uita că jocul este activitatea lor naturală... Jucaţi-vă deci.

    Uită pentru o clipă de spiritul tău critic, uită de conflictele obişnuite şi încearcă să priveşti

din afară.

Treapta a douăsprezecea

Ultima săptămână. Cel puţin trei zile de aici încolo consideră-le zile ale mesajelor de tandreţe şi dragoste. Nu este nevoie să vorbeşti. Mângâie-1, ca din întâmplare, îmbrăţişează-1, arată-i că sunteţi în aceeaşi tabără!!

Nu-i cere totul deodată. Majoritatea copiilor au dificultăţi dacă trebuie să facă faţă mai multor cerinţe sau schimbări deodată. Treci cu vederea ceea ce nu reuşeşte să facă deocamdată şi încurajează-1 cu drag. Participă şi tu la eforturile lui. Nu uita că realizând câte un succes mic o dată, vei reuşi în timp să-i formezi întreg setul de reguli de igienă, de gesturi civilizate la care visezi...                          

                                                   Treapta a treisprezecea

Nu uita că asemeni ţie, şi micuţul tău poate avea zile proaste! Dacă brusc începe să facă iarăşi nazuri şi să greşească, nu ţipa, nu accentua erorile. Ai răbdare. Nu uita, calmul tău este esenţial. Dacă totuşi fără să vrei ajungi să ţipi, nu uita că un "îmi pare rău, scuză-mă" din partea ta poate însemna foarte mult. Îl va face să-ţi spună şi el, "iartă-mă". Iertarea de ambele părţi înseamnă încredere şi dragoste.

Treapta a paisprezecea

De acum înainte găseşte un timp, cât de mic, în care să vedeţi împreună un filmuleţ la video sau TV, ori să-i citeşti tu o poveste. Poţi comenta cu el acţiunile personajelor, subliniază mai ales situaţiile de cooperare, de încredere. Deschide-i, astfel şi această posibilitate a comenta cu tine, de a se simţi clar în aceeaşi parte.

Nu uita că schimbarea unor relaţii proaste înseamnă şi schimbări de atitudini, şi contează foarte mult felul în care îi apreciezi conduita bună şi efortul lui real de schimbare. Gândeşte-te că 1-ai ajutat şi îl vei ajuta să vadă şi să trăiască altfel lumea din jur, relaţia cu tine şi încrederea în posibilităţile lui de a face faţă cerinţelor tale.

Treapta a cincisprezecea

Sunteţi în vârf! Arată-i cât de mult îi apreciezi bunele maniere! Ai muncit din greu aceste trei săptămâni. O zi de "nebunii" în doi sau trei poate marca triumful.

 La iarbă verde, o zi de petrecere pentru toţi din familie în care i se îngăduie să se manifeste gălăgios şi vesel poate marca începutul unei noi ere!

Nu-i cere totul deodată. Copiii au dificultăţi dacă trebuie să facă faţă mai multor cerinţe sau schimbări deodată.

Reguli de aur

Vindecarea de încăpăţânare include trei puncte pe i. Să spunem că puştiul sau puştoaica se încăpăţânează să se joace cu cuţitul sau cu butoanele de la computer:

-         ia-i din mână cuţitul sau ia copilul din camera cu computerul şi

-         înlocuieşte cuţitul cu un corn, o sabie din plastic sau înlocuieşte computerul cu jucăria cu butoane muzicale şi

-         îndreaptă-i atenţia de la cuţit la "cornul lunii" ca un leagăn pentru îngeri, la lupta unui erou din basm cu zmeii sau la muzica diferită a butoanelor cu care sunt treziţi piticii Albei ca Zăpada!

Lecuirea încăpăţânării se face nu prin NU, ci prin stârnirea imaginaţiei şi jocului.

Bibliografie :

1. Paul Popescu Neveanu, Manual de psihologie, Ed. Didactică, Bucureşti,1993

2. Mihaela Minulescu, Psihologia copilului mic, Ed.Psyche, Bucureşti, 2007

3. Repere teoretice şi implicaţii practice în consilierea psihologică şi educaţională, volum cu                                                                                                                    lucrările   conferinţei de nivel naţional cu participarea internaţională, coordonator ştiinţific, prof. univ. dr. Anca Dragu, Constanţa, iunie 2010

 4. Implicare şi responsabilitate în activitateade consiliere psihologică şi educaţională, prof.                      univ.  dr. Anca Dragu, Conferinţa Naţională a psihologilor şcolari, Ed. Crizon, iunie 2012

 5. Maurice J. Elias, Steven E. Tobias, Brian S. Friedlander, cu o prefaţă de Daniel Goleman,

    Inteligenţa Emoţională în educaţia copiilor, Ed.Curtea Veche, Bucureşti, 2002

PARTENERIATUL EDUCAŢIONAL LOGOPEDIC

                                                                             LOGOPED, VILCEA PAŞA

Problemele de vorbire, scriere, citire sau exprimare ale copiilor se rezolvă dacă ştim să le identificăm cât mai devreme şi dacă folosim metode adecvate specificului dificultăţii. Prin intervenţia logopedică le dezvoltăm preşcolarilor şi elevilor mici  abilităţi de comunicare eficientă la nivelul limbajului rostit şi scris, ca şi deprinderi de  folosire - funcţionare corectă a acestuia.

Intervenţia logopedică o îmbinăm cu terapia psihică de acomodare şi colaborare a copilului,  pentru a  aduce liniştea şi voinţa de a învinge greutăţile de pronunţie, pentru că, altfel, conflictul psihic interior poate  dezorganiza mai mult procesului de vorbire-gândire-înţelegere.

  Părinţii sunt partenerii noştri în rezolvarea problemelor logopedice şi, lucru constatat  din experienţă,  de cele mai multe ori  progresele se evidenţiază repede dacă părinţii  se implică în rolul de co-terapeuţi  şi realizează acasă repetarea  şi consolidarea unor exerciţii, cu frecvenţa şi intensitatea pe care le-o  recomandăm.

Un lucru trebuie să fie clar:  Logopedul  lucrează cu copiii, dar nu şi în locul lor !, deci e nevoie de dorinţă şi implicare , atât din partea copilului cât şi a părintelui, pentru rezolvarea oricărei probleme de vorbire.

Am constatat  că, mai ales în cazul logopaţilor cu tulburări asociate,   trebuie să ţin  o strânsă legătură cu ceilalţi profesionişti: educator,  învăţător, profesor,   consilier şcolar, psiholog itinerant,  pentru a contribui, alături de aceştia şi  la dezvoltarea abilităţilor de viaţă a copiilor, acţionând atât pe latura cognitivă, comportamentală, emoţională şi socială.

Nu  întotdeauna însă, timpul şi spaţiul îmi permiteau  o  colaborare eficientă. Rezolvarea acestei probleme  a venit în urma  realizării unui proiect de parteneriat în cadrul căruia, de común acord cu toate părţile vizate, am urmărit organizarea unor activităţi  comune. Ceea ce pot să  declar este că acţiunile realizate au fost eficiente şi şi-au atins obiectivele urmărite.

            Scopul activităţilor  constă în furnizarea de sprijin  şi informaţii  părinţilor,  în vederea responsabilizării şi implicării  acestora în educaţia copiilor. În cadrul acestor acţiuni, am încercat să-i ajutăm, facilitându-le comunicarea cu alţi părinţi ce se confruntau  cu probleme asemănătoare, oferindu-le astfel posibilitatea  unui schimb de experienţă în vederea însuşirii  unor abilităţi de a face faţă problemelor.  Mulţi părinţi au confirmat importanţa acestor întâlniri şi consecinţele pozitive ale acestora. .        

      Prezint mai jos proiectul de parteneriat pe care l-am realizat, în speranţa că poate le va fi util  unora dintre colegi .

C.J.R.A.E.,                                                                               Şcoala………………..

Str. .. ……Nr…..                                                                   Str………….Nr…….  

                                                                   

ACORD    DE    COLABORARE

Încheiat azi __________________ între

1.C.J.R.A.E., cu sediul în ______________reprezentată de directorul unităţii, prof.   ………………..

şi     

2. Şcoala……………. cu sediul  _______, reprezentată de directorul unităţii, prof  …………………….

Acordul  se încheie între cele două unităţi în vederea realizării şi dezvoltării de activităţi comune, specifice domeniului educaţional, având ca iniţiator şi coordonator al proiectului,  profesorul logoped  …………….,  salariat al C.J.R.A.E.– ,iar psihologul  şi  cadrele didactice ale Şcolii…………………., colaboratori în  buna derulare a activităţilor propuse .

Prezentul acord se încheie pe anului şcolar _________________, care decurge de la data semnării lui.

Acordul  a  fost redactat în 3 (trei) exemplare  în original.

C.J.R.A.E.                                                                 Şcoala…………,

Director,                                                                    Director,

Prof……..                                                                  Prof. ………

                                                  

                                    C.J.R.A.E.,                                         Şcoala……………,                      

PROIECT  DE   PARTENERIAT  EDUCAŢIONAL

Denumirea proiectului:          FORMĂM  O  ECHIPĂ:  PĂRINŢI,  COPII, ÎNVĂŢĂTORI , PSIHOLOG  ŞI  LOGOPED   

 Obiectiv general:  Eficientizarea exerciţiilor de vorbire utilizate în educarea limbajului la copii - prin colaborarea logopedului cu părintele şi învăţătorul , condiţie esenţială în  adaptarea la activitatea organizată de grup,  prevenirea problemelor de socializare şi în perspectivă, a  eşecului şcolar

                                          Argument

În procesul  de însuşire a limbajului oral, aproape  toţi copiii prezintă mici probleme, de tip dislalic. Unele trec neobservate, dar altele, netratate la timp,  pot crea complexe, pot împiedica învăţarea şcolară şi pot constitui o piedică în procesul dezvoltării personale. Prin intervenţia logopedică  se dezvoltă abilităţi de comunicare eficientă la nivelul limbajului rostit şi scris şi deprinderi de folosire –funcţionare corectă a acestuia.

Într-un asemenea demers, părintele trebuie să  lucreze în corelare cu logopedul. Acasă, el trebuie să repete împreună cu copilul cele învăţate de acesta, reluând rostirea corectă şi consolidând această deprindere prin exerciţiile indicate. De felul cum respiră, articulează şi analizează sunetele depinde cum va  învăţa să scrie şi să citească.

În mod  similar, învăţătorii şi profesorii, cei care sprijină acest demers, trebuie să realizeze exerciţii clare, concrete, repetitive într-un mod  plăcut şi antrenant,  în aşa fel încât copilul să se apropie tot mai mult de modelul de comunicare prin limbajul inteligibil şi corect pe care îl dorim.

Numai astfel  copilul îşi va putea construi o imagine de sine pozitivă, va avea autocontrolul şi  curajul de a face faţă situaţiilor în care este implicată comunicarea verbală.

            Grupul ţintă:  Elevii logopaţi din şcoală  şi părinţii acestora

            Beneficiari  direcţi: Copiii cu tulburări de limbaj şi părinţii  lor

Iniţiatorul  şi coordonatorul proiectului: (numele)- profesor  logoped

            Colaboratori      :

-psihologul unităţii, prof. (numele)

-doamnele învăţătoare  şi profesoare pentru ciclul primar din unitate(numele)

                    

Perioada de desfăşurare:   Activităţile se vor desfăşura lunar, până în luna iunie 2013.

ANALIZA    SWOT

S ( Puncte tari)

- spaţiu pentru desfăşurare;

 - cadre bine informate;

 - părinţii doresc să se informeze asupra dezvoltării copilului lor ;

 - participarea unor specialişti la proiect ;

 - implicarea părinţilor în educaţie îmbogăţeşte calitatea  limbajului, respectiv a relaţiilor interindividuale în colectiv şi comunitate ;

 - exista suficiente informaţii şi competente utile care pot fi transmise părinţilor;

 - lucrul cu părintele amplifica rezultatele obţinute în activitatea logopedică şi socio-educativă    desfăşurată cu copiii în grădiniţă sau şcoală ;

 - educaţia părinţilor favorizează emanciparea adulţilor si copilului, în interdependenţă ;

 - prevenirea situaţiilor de risc şi recunoaşterea rolului pe care îl au părinţii şi al faptului că trebuie sprijiniţi să îşi îndeplinească rolul cât mai bine ;

  W   ( Puncte slabe )

- lipsa unei biblioteci de  informare pentru părinţi ;

 -lipsa fondurilor pentru crearea de materiale pentru informare ;

O ( Oportunităţi )

- îmbunătăţirea comunicării între învăţătoare,  logoped, psiholog   şi familie;

 - informarea şi colaborarea între părinţi ;

 - dezvoltarea personalităţii copilului ;

 - formarea unor abilităţi părinţilor  în ceea ce priveşte activitatea  de  recuperare de acasă;

 - schimbarea unor percepţii, atitudini si practici greşite :

T   (Ameninţări )

- părintii care nu pot participa din  cauze obiective ;

 - percepţiile părinţilor în legătură cu acest tip de sprijin ;

 - lipsa de incredere in consistenţa , coerenţa si rezultatele proiectului ;

 - lipsa de informare ;

                  OBIECTIVE   SPECIFICE   PROIECTULUI:

- organizarea de activităţi specifice pentru prevenirea şi eliminarea tulburărilor de limbaj;

-implicarea activă a părinţilor în corectarea limbajului la copii;

-iniţierea şi abilitarea părinţilor în utilizarea proceselor educative adecvate vârstei şi particularită-ţilor individuale ale copiilor, dezvoltarea aptitudinilor parentale şi ale competenţelor pedagogice;

-consilierea familiilor care întâmpină dificultăţi în educarea copiilor;

-conştientizarea de către părinţi  a importanţei  pe care o are limbajul -  necorectarea de timpuriu a tulburărilor de limbaj duce la eşec şcolar, teama de a vorbi, dificultăţi de integrare în colectiv;

-consolidarea deprinderilor şi priceperilor de exprimare corectă;

 -formarea unor reprezentări corecte despre şcoală  şi activitatea de tip şcolar;

 -asigurarea unui climat educativ în familii care să favorizeze dezvoltarea limbajului.

PROGRAMUL   DE   ACTIVITĂŢI

1.Consilierea logopedică – aplicaţii

-consilierea  logopedică a şcolarilor,  părinţilor  şi a cadrelor didactice din şcoală  privind importanţa corectării tulburărilor de limbaj,

-prevenirea fenomenului de  inadaptare la activitatea şcolară şi în perspectivă, a eşecului şcolar;

-perioada de desfăşurare : octombrie- iunie 2013.

2.Şcoala şi familia- activităţi de consiliere

-dezvoltarea neuropsihică şi a limbajului copilului  în perioada şcolară mică şi existenţa unor tulburări care pot împiedica  evoluţia  normală  a copilului;

-influenţa climatului familial asupra dezvoltării personalităţii, conduitei şi  limbajului copilului ;

-prezentarea de materiale informative, dezbateri, studiu de caz, etc;

-perioada de desfăşurare : octombrie 2012-martie 2013.

3.Copilul în familia sa  - activităţi de implicare a familiei fiecărui copil

-sprijinirea  familiilor  copiilor în vederea continuării programului de terapie acasă;

-distribuire de  CD-uri educaţionale, programe terapeutice pe tip de tulburare;

-perioada de aplicare : octombrie 2012- mai 2013 .

Resposabilităţile  părţilor implicate în proiect:

1.Iniţiatorul şi coordonatorul  proiectului:

-proiectarea activităţilor din programul educativ propus;

-stabilirea modului de lucru în vederea realizării proiectului;

-găsirea unor tehnici de comunicare eficientă cu beneficiarii;

-analiza rezultatelor,  prin obţinerea  unui feed-back pozitiv.

2Colaboratorii- doamnele învăţătoare şi profesoare la ciclul primar

-mobilizarea părinţilor pentru acţiunile propuse;

-implicarea părinţilor în desfăşurarea  acţiunilor , prin  exemplul personal;

3.Beneficiarii-părinţii, bunicii , asistenţii maternali şi copiii acestora:

-prezenţa la activităţile propuse;

-implicarea  activă în organizarea şi desfăşurarea activităţilor.

MONITORIZAREA  ŞI   EVALUAREA PROIECTULUI

Evaluare:

-se evaluează gradul de implicare al părinţilor în realizarea obiectivelor propuse;

-se evaluează eficienţa proiectului prin aplicarea de chestionare părinţilor;

-se evaluează eficienţa proiectului prin observarea progresului realizat de fiecare copil la corectarea limbajului.

Se va urmări:

-desfăşurarea activităţilor cuprinse în proiect;

-modul în care sunt îndeplinite responsabilităţile şi în care reacţionează participanţii la proiect;

-modul în care sunt folosite resursele umane;

-impactul implementării proiectului asupra grupului ţintă şi asupra celor două instituţii (anticiparea schimbărilor produse ca urmare a derulării proiectului);

-probleme care apar în implementarea proiectului;

Se va realiza prin:

 -consiliere logopedică şi psihologică;

- prezentare de materiale informative;

- expuneri teoretice ;

-prezentare de chestionare, pliante

-distribuire de CD-uri educaţionale

-studiu de caz;

-întâlniri cu realizare de  activităţi interactive.

    Colaboratori: -doamnele învăţătoare şi profesoare;

                            - psihologul unităţii  (numele şi semnătura acestora)

  Iniţiator  şi coordonator de proiect:   -logoped (numele, semnătura)

FACTORII IMPLICAŢI ÎN EDUCAŢIA SEXUALĂ LA VÂRSTA PUBERTĂŢII

Prof. consilier Batiste Jenica

Pubertatea marchează sfârşitul copilăriei, fiind precedată de 2-3 ani de importante transformări biologice, psihologice, afective şi psiho-sociale prin care se realizează trecerea la adolescenţă.

Jersild în „Psihologia adolescenţei”(1963), spunea că ,,înainte de  pubertate individul este copil, după această perioadă el este capabil să aibă copii,,. Educaţia sexuală cuprinde totalitatea măsurilor menite să contribuie la formarea unei personalităţi armonioase şi echilibrate sub aspect sexual, afectiv şi moral. Factorii implicaţi în educaţia sexuală trebuie să le formeze la această vârstă o conduită echilibrată şi conştientă.

Familia

Unul din primii factori modelatori ai comportamentului sexual la vârsta pubertăţii este familia, care prin modelele parentale, educaţia afectivă, comunicarea, relaţiile dintre membri şi interdicţiile impuse, poate avea o influenţă pozitivă sau negativă.

Copiii cu acordul părinţilor sunt mari consumatori de emisiuni TV. ca şi divertisment, în timpul liber. Hrănit zilnic, încă de la vârste mici, cu scene erotice din emisiunile şi serialele pe care le urmăreşte alături de părinţi sau de bunici, doreşte să cunoască „Totul despre sex”, “să se distreze”, „ să trăiască clipa prezentă” şi să fie „cool”  .

 Într-un chestionar aplicat copiilor de clasa a II-a, din mediul rural, referitor la emisiunile preferate, pe primul loc s-a clasat serialul ”Iubiri secrete”, „pentru că este cu iubire, mascaţi, sânge şi sex”.

 Când puberii adresează părinţilor întrebări despre viaţa lor sexuală, aceştia sunt surprinşi, evită discuţiile, „învaţă şi lasă prostiile” sau amână, ”eşti prea mic pentru asta”, minimalizând nevoia lor de informare, de cunoaştere. Dacă întâlnesc bariere în comunicarea sentimentelor, fug de acasă, se automutilează pe braţe, îşi încep viaţa sexuală sau pot deveni părinţi fără voie.

Părinţii au un rol important în furnizarea de informaţii la fiecare nivel de vârstă şi oportunitatea de a discuta despre anumite subiecte, pe măsură ce acestea apar în aria de interes a copiilor lor. Ei se tem că educaţia sexuală de la vârste fragede ar putea duce la începerea timpurie a vieţii sexual şi apelează la poveştile cu barza sau la tăcere.

 Din dorinţa de a fi moderni sau în noile tendinţe, unii părinţi devin mai permisivi deşi ar trebui să supravegheze şi să monitorizeze permanent minorii, să manifeste atenţie la conduita vestimentară, conduita verbală, să interzică frecventarea cluburilor şi să le ofere un program de destindere în condiţii de deplină securitate.

În procesul de formare a identităţii sexuale un rol important îl are familia, modelele sexuale, tipul de comunicare şi relaţiile membrilor familiei. Încă din copilărie se produc identificările, iar la vârsta adolescenţei se realizează o consolidare şi o clarificare a conduitei sexuale.

Grupul de prieteni

Dacă nu găseşte afecţiune şi comunicare în familie, puberul îşi îndreaptă afecţiunea asupra unor colegi de acelaşi sex, ori de sex diferit, asupra unor tineri ori adulţi. El caută viaţa de grup şi se conformează valorilor grupului, în speranţa că în cooperare  poate afla mai multe secrete ale vieţii de adult.

Este posibil ca unii să nu se conformeze valorilor grupului, mai ales atunci când ele se opun valorilor familiei, iar în aceste condiţii,  puberul este exclus din grup, fapt ce-l deprimă foarte tare. Alţii din dorinţa de a se integra în grup, acceptă să promoveze comportamente foarte periculoase cum ar fi fumatul, consumul de alcool, de droguri şi sexul. În „gaşcă” cei mai experimentaţi îşi povestesc aventurile, aici întâlnesc o adevărată şcoală a vieţii.

Şcoala

Şcoala şi alte instituţii reprezintă factorii sociali cu rol de modelare a comportamentului sexual, dar şi în şcoală educaţia sexuală este deseori amânată, pentru că este un subiect sensibil şi controversat şi este limitată, fiind planificată în special pentru nivelul liceal. În condiţiile unui program şi aşa de încărcat este şi dificil de a găsi timpul necesar pentru derularea de proiecte/programe de educaţie pentru sănătate care să cuprindă şi problema sexualităţii.

 Profesorii manifestă reţinere în abordarea acestor subiecte, motivând: ”ştiu ei mai multe decât noi”, „învaţă singuri de la televizor sau Internet” sau  ”ar trebui să se gândească la carte”.  Simpla sugestie de a nu avea un comportament sexual precoce, induce o stare de frustrare, de inadecvare sau de disconfort.

Există prejudecata în rândul profesorilor că dacă se va începe  mai devreme educaţia sexuală,  vor creşte practicile sexuale, dar este nevoie de  o informare corectă, pentru a preveni comportamentele deviante şi pentru a cunoaşte schimbările care vor interveni sub aspect corporal, fiziologic, psihologic, afectiv şi de relaţie sentimentală cu sexul opus.

În prezent, în şcoală , educaţie sexuală se face la nivel liceal prin derularea unor proiecte/programe ale unor organizaţii nonguvernamentale, de tipul  celor derulate de Fundaţia “Tineri pentru tineri” sau ca disciplină opţională "Educaţia pentru sănătate - despre sănătatea reproducerii şi a familiei" începând cu anul şcolar 2004-2005.

             

Curriculum-ul  cuprinde  pentru elevii din clasele a VII-a – a VIII-a   următoarele module:

·         Ceasul organismului feminin, ceasul organismului masculin

·         Comportament sexual responsabil: atitudini faţă de debutul vieţii sexuale

·         Mituri legate de sexualizare/comportament sexual (reacţii comportamentale faţă manifestările anatomo-fiziologice ale pubertăţii)

·         Infecţii cu transmitere sexuală – comportamente cu risc în transmiterea HIV/SIDA

·         Planuri de viaţă: familie, relaţii sociale, impactul vieţii sexuale asupra viitorului

·         Concepţia şi sarcina-riscurile sarcinii în pubertate şi adolescenţa pentru mamă şi copil

·         Sarcina nedorită şi avortul – servicii sociale: planificare familială, consiliere

·         Violenţa în sexualitate, abuzul sexual.

Dacă la învăţământul primar  opţionalul “Educaţie pentru sănătate” care cuprinde  o tematică despre igienă şi alimentaţie este mai des întâlnit, la gimnaziu  aprobarea opţionalelor se face ţinându-se cont de completarea catedrelor profesorilor. De aceea, este  important ca orele de biologie care au  tangenţă cu problema sexualităţii, să fie completate cu informaţii despre igiena organelor sexuale, despre pulsiunile instinctului, despre abstinenţă, despre practica erotică precoce şi despre bolile cu transmitere sexuală.

Consilierul şcolar în colaborare cu diriginţii pot organiza cursuri cu părinţii pentru îmbunătăţirea comunicării, pentru a discuta despre diferenţele de gen, despre relaţiile interpersonale, despre contracepţie, despre BTS, despre regulile pe care trebuie să le stabilească în legătură cu întâlnirile din mediul extern pentru ca  puberii să evite adoptarea unor conduite provocatoare, să evite acceptarea unor propuneri făcute de persoane necunoscute şi să înţeleagă de ce au nevoie de păstrarea intimităţii.

Mass-media

Sexualitatea este o temă dominantă în toate mijloacele din mass-media. Comportamentul puberilor, care nu diferenţiază încă valoarea de nonvaloare, este influenţat de invazia de materiale cu caracter pornografic extrem de accesibile, de pe internet, de la televizor, din ziare şi reviste.

Publicaţiile, Internetul, televiziunea, muzica şi dansul  promovează modele de erotism agresiv, care nu fac decât să-i dezinformeze, înainte de a cunoaşte propriile trăiri şi transformări ale persoanei lor. Materialul pornografic suprasolicită latura biologic-instinctuală,  golind relaţionarea dintre sexe de alte tipuri de conţinuturi cu încărcătură autentic umană, cum ar fi cele de ordin emoţional-afectiv, atitudinal comunicaţional şi spiritual-valoric.

 Familia şi şcoala au datoria de a corecta unele neînţelegeri ale copilului, care se datorează prezentării distorsionate a unei realităţi psihice foarte importante, cum este viaţa sexuală. Ceea ce trebuie descurajat este interesul pentru imaginile de televiziune şi reviste porno, care nu fac altceva decât să producă fantasme sexuale în mintea lui, dintr-o perspectivă violentă şi psihopatologică.

Un raport făcut de Ministerul Sănătăţii arată că“Aproape 50.000 de minore au născut între ianuarie 2009 şi iunie 2012” iar studiul de caz al elevei M.N. este relevant pentru că demonstrează lipsa de implicare a familiei în educaţia sexuală a copiilor şi impune necesitatea realizării ei de  şcoală sau de alte instituţii specializate.

Studiu de caz

Eleva M. N. care a încheiat clasa a– VII–a cu rezultate şcolare bune, vine la începutul anului şcolar într-un stadiu avansat de graviditate, constatare făcută de dirigintă şi de colegele de clasă, după schimbările fizice, dar şi cele psiho-emoţionale. Dintr-o colegă veselă, deschisă, comunicativă s-a transformat într-una tristă, retrasă, care se izolează şi refuză participarea.

Le împărtăşise în semestrul al II- lea al anului şcolar trecut că are un prieten care nu mai e la şcoală.  Era bucuroasă că a apărut în viaţa ei o persoană care o place, “deşi este grăsuţă”. Acum neagă faţă de colege posibilitatea unei sarcini, motivează că s-a îngrăşat în perioada vacanţei şi îşi ascunde “pântecele” cu servieta plină de cărţi. În faţa dirigintei nu poate să exprime ce i se întâmplă, refuză să vorbească şi plânge. 

Provine dintr-o familie săracă cu nivel subcultural, mama este casnică iar tatăl nu are o ocupaţie stabilă. Are un frate mai mare care o însoţea când mergea la discotecă. În familie nu a primit o educaţie sexuală elementară. Părinţii ignoră sarcina, acceptă ideea că fiica lor s-a îngrăşat.

Definirea problemei:

Minoră cu stare de graviditate avansată, nerecunoscută de familie şi care prezintă un grad ridicat de anxietate pentru că va fi respinsă de părinţi şi va abandona şcoala.

Descrierea problemei:

Eleva a cunoscut o persoană adultă, străină, la discotecă care a forţat-o să accepte un raport sexual. Nu a înţeles ce i se întâmplă şi nu a avut capacitatea de a opune rezistenţă fizică. Lipsa de comunicare cu familia şi teama de repercusiuni au determinat-o să ascundă ceea ce i se întâmplase, chiar şi fratelui mai mare cu care avea o relaţie apropiată.

Îşi dorea să aibă şi ea un prieten ca şi colegele de clasă care se lăudau adesea cu atenţiile de la prietenii lor.

A uitat repede  incidentul, comunicau telefonic şi  se vedeau când  venea în localitate. Ultima dată au plecat împreună la un apartament, în altă localitate. Ea a crezut că locuieşte acolo, însă mai târziu a aflat că era locuinţa unei cunoştinţe. După această întâlnire nu i-a mai răspuns la telefon şi nici nu a mai venit să o caute.  A încercat să-i spună, dar acesta îi închidea telefonul, apoi şi-a schimbat numărul. Se simte neajutorată şi trăieşte un sentiment de  frustrare pentru că a fost părăsită. Refuză să-i spună numele, spune că nu-i cunoaşte decât prenumele, numele era „ceva sofisticat de reţinut”.

Identificarea factorilor de formare a problemei:

·        Capacitate scăzută de autocunoaştere;

·        Imagine de sine scăzută, complexe privind modul cum arată;

·        Transformările psiho-fiziologice ale pubertăţii;

·        Lipsa controlului şi supravegherii familiei;

·        Dorinţa de a primi afecţiune, atenţie, înţelegere;

·        Nivelul scăzut de educaţie al familiei.

Identificarea factorilor de menţinere a problemei:

·        Lipsa informaţiilor corecte privind viaţa sexuală şi sarcina;

·        Capacitatea scăzută de a pune întrebări, de a căuta ajutor;

·        Ignoranţa părinţilor;

·        Lipsa de afectivitate şi comunicare din partea familiei.

Planul de intervenţie a cuprins consilierea individuală a elevei, consilierea tatălui pentru că mama a refuzat să participe şi consilierea de grup a colegilor de clasă şi a profesorilor.

Obiectivul general:

 Asigurarea de consiliere suportivă în responsabilizarea minorei şi a părinţilor pentru a depăşi situaţia de criză, generată de graviditate şi pentru a preveni abandonul  nou născutului.

Obiective specifice:

·        Orientarea părinţilor pentru un control de specialitate a minorei în vederea identificării stadiului de graviditate;

·        Informare privind consecinţele infracţiunii săvârşite de un adult care a avut raport sexual cu o minoră;

·        Scăderea stării de anxietate;

·        Identificarea punctelor tari şi punctelor slabe ale minorei;

·        Prezentarea unor materiale informative privind îngrijirea copilului;

·        Modificarea atitudinii colegilor de clasă şi a unor profesori.

După efectuarea controlului medical, părinţii elevei în colaborare cu organele abilitate l-au căutat pe tatăl copilului, dar pentru că acesta nu a recunoscut fapta, părinţii şi-au asumat responsabilitatea creşterii copilului.

 În spital, după naştere, a fost deschisă pentru consiliere psihologică şi a înţeles cât de important este rolul de mamă.

 A reluat cursurile, a  finalizat clasa a–VIII- a şi s-a orientat către un liceu tehnologic

În orele de consiliere şi-a exprimat opţiunea pentru profesia de avocat, iar astăzi s-a dedicat sportului cu mănuşi. La întrebarea „Ce ai schimba dacă ai putea da timpul înapoi?” Răspunsul a fost, „ Pe mine, dacă aş fi ştiut toate lucrurile pe care le-am aflat acum.”

Concluzii:

Naivitatea, neglijenţa familiei şi lipsa de experienţă pot transforma copilul la vârsta preadolescenţei într-o victimă a adulţilor şi se poate abate deseori de la normele morale şi legale.

Împărtăşesc aceeaşi opinie cu mulţi dintre specialiştii care susţin că este o idee bună,  introducerea orelor de educație sexuală în școli, dar este nevoie de resurse competente, precum  profesorii de biologie, profesorii diriginţi, consilierii şcolari şi personalul medical specializat care să implementeze programe de educaţie pentru sănătate cu informaţii corecte despre reproducere şi sexualitate.

Folosind ca metode filmele documentare, studiile de caz,  jocurile de rol, portofoliile sau invitarea unor specialişti, puberii conştientizează consecinţele comportamentelor nesănătoase privind sexualitatea şi a necesităţii adresării la specialişti.

Părinţii şi cadrele didactice  pot fi proactivi şi pot implica puberii în discuţii despre sex, sexualitate şi relaţii intime, printr-o atitudine plină de grijă şi înţelegere, răbdare şi tact.

BIBLIOGRAFIE:

Marinescu S., Dinescu R. (2003), Invitaţie la educaţie, Editura Carminis Educaţional, Piteşti;

Dumitru I.Al. (2008), Consiliere psihopedagogică, Editura Polirom, Iaşi;

Hickling M. (2012), Ce le spunem copiilor şi adolescenţilor despre sex, Editura Humanitas, Bucureşti;

Niţescu Vasile (1985) Adolescenţa Sexualitate între normal şi pathologic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti;

Răduleţ V.(2005) Copiii fiinţe neînţelese, Editura Semne, Bucureşti