Se afișează postările cu eticheta Revista de Asistenţă Educaţională; Nr. 4; 2016; Tema: Bune practici în vederea optimizării triadei școală - familie - elev cu cerințe educaționale speciale din școlile de masă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Revista de Asistenţă Educaţională; Nr. 4; 2016; Tema: Bune practici în vederea optimizării triadei școală - familie - elev cu cerințe educaționale speciale din școlile de masă. Afișați toate postările

vineri, 24 iunie 2016

EDUCAȚIA COPILULUI HIPERACTIV CU DEFICIT DE ATENȚIE


Autor :  Prof.consilier școlar,
Vâlcu Ionela
Pornind de la următoarele situații…
,,De dimineață, Marcel, în vârstă de cinci ani, este greu de stăpânit! Încă de la ora șapte dimineața este treaz și fredonează cu voce tare cântecel după cântecel. Este mereu în mișcare și nu stă locului, nici o activitate nu îl poate reține mai mult decât câteva minute, nici chiar la joc nu zăbovește prea mult. Permanent trebuie să o întrebe pe mama ceva foarte important sau să-i povestească ceva extraordinar. Mama nu mai reușește să facă nimic, iar imediat după trezire are sentimentul că totul este prea mult pentru ea și nu mai poate face față…”
,,Mădălina este în clasa a II - a. Imediat după începerea școlii  învățatoarea observă că Mădălinei îi este greu să se concentreze la sarcinile care îi sunt date. Orice lucru, chiar si cel mai neînsemnat, îi distrage atenția, astfel nu este de mirare că ea își termină foarte rar sarcinile școlare. Când vine acasă, de cele mai multe ori ,nu stie ce teme are de rezolvat. Rezolvarea temelor de casă durează întotdeauna o veșnicie, tergiversându-se cât mai mult. Temele care ar putea fi rezolvate ușor în cincisprezece minute sunt rezolvate în aproape o oră și asta doar dacă mama stă langă ea ; fără ajutorul mamei temele nu sunt terminate niciodată. După rezolvarea temelor de casă, atât mama, cât și Mădălina sunt complet epuizate.”
Conform cecetărilor, ADHD se referă la o afecțiune de tip neurobiologic prin care este afectată capacitatea individului de a opera în limite medii în: inhibarea comportamentului agresiv (autocontrolul impulsivitatii), controlul nivelului activitatii (comportamentul hiperactiv) și concentrarea asupra sarcinilor de lucru (lipsa atentiei). Sindromul deficitului de atenție cu hiperactivitate  reprezintă tot mai mult o problemă de sănătate publică, efectele tratării neadecvate având implicații deosebit de grave în plan personal și social. Nu orice copil neliniștit, agitat, neastâmpărat, care nu-și găsește locul și este impulsiv are ADHD. Deficitul de atenție înseamnă incapacitatea de concentrare a copilului, care este ușor distras de orice stimul. Copiilor le este greu să se concentreze la aceeași activitate, fiind  caracterizați prin agitație exagerată și neliniște permanentă. Aceste manifestări apar în situații în care li se cere să stea linistiti. Fiind atentionați de profesori sau de părinti, se liniștesc cel mai mult pentru câteva secunde, după care revin la manifestările anterioare. Reacțiile emoționale sunt deseori instabile, pot trece de la râs la lacrimi în câteva momente, pot cădea ușor victima sentimentelor de inferioritate și instabilității emoționale provocate de respingere și stimă de sine scăzută.
                Cauzele hiperactivității sunt următoarele: tulburări funcționale ale creierului, complicațiile din timpul sarcinii, nașterii sau în perioada de sugar, factorii ereditari, nutriția, condițiile din familie, școală, grădinită, stresul și oboseala.
            Conform DSM-IV, o persoană cu Sindromul deficitului de atenție/hiperactivitate trebuie să manifeste simptomele din categoria 1 sau 2, șase sau mai multe din următoarele care persistă de cel puțin șase luni la un nivel care relevă inadaptare sau inconsistență cu nivelul de dezvoltare corespunzător vârstei:



LIPSA ATENȚIEI
Ø  Deseori nu reușește să fie atent la detalii sau face greșeli din neglijență la teme, lucru sau alte activități;
Ø  Are deseori dificultăți în concentrarea atenției în sarcinile de lucru sau la joacă;
Ø  Deseori nu ascultă/nu este atent atunci cand i se vorbește direct;
Ø  Deseori nu urmeaza instrucțiunile și nu reușește să termine temele scolare;
Ø  Are deseori dificultăți în organizarea sarcinilor și activităților;
Ø  Deseori evită,refuză,ezită sau manifestă neplacere în angajarea unor sarcini de lucru care presupun un efort mental susținut;
Ø  Pierde deseori lucruri necesare îndeplinirii sarcinilor sau activităților;
Ø  Este deseori distras de stimuli externi marginali;
Ø  Uită des în activitățile cotidiene;

HIPERACTIVITATEA
Ø  Se joacă cu mâinile deseori sau se mișcă permanent în scaun;
Ø  Deseori parăsește scaunul sau  sala de clasă atunci când regulile îi impun să ramână așezat la locul lui;
Ø  Deseori se cațără sau aleargă atunci când acest lucru nu este permis;
Ø  Are deseori probleme în a se angaja în liniște în  activitățile de petrecere a timpului liber;
Ø  Pare a fi permanent ,,pe picior de plecare” sau se comportă deseori ca și cum ar fi ,,propulsat de un motor”;
Ø  Vorbește deseori excesiv;
Ø  Deseori se grăbește cu răspunsuri înainte ca întrebările să fie complet formulate;
Ø  Are deseori dificultăți în a-și aștepta rândul;
Ø  Deseori întrerupe,intrând brusc în conversațiile sau jocurile altora;

Riscurile acestei afecțiuni sunt următoarele:nesiguranța și lipsa încrederii în sine, manifestări comportamentale antisociale, probleme de relaționare cu adulții,respingere din partea celor de aceeși vârstă, probleme de performanță școlară,întârzieri în dezvoltare.

Soluții și principii de acțiune pentru părinți și cadrele didactice

Parteneriatul activ ,, Școală – familie ” și a strategiei pentru educația copilului reprezintă un pas important pentru atingerea obiectivelor urmărite de familie și școală. Strategia de întărire a comportamentelor pozitive,acasă cât și la școală,are efecte pozitive pentru evoluția copilului în plan școlar și social și se bazează pe o analiză atentă a nevoilor educaționale specifice,a problemelor cu care se confruntă și a elementelor cu care elevul a rezonat pozitiv în situații anterioare. Evitarea plictiselii, tendințelor de comportament autoritar sau a disciplinării  violente și oferirea copilului  a unei structuri clare  pentru activitatile zilnice, activitățile extrașcolare, cluburile copiilor și concentrarea pe termen lung asupra pasiunilor de copil fiind recomandate.
 Un alt aspect important îl reprezintă managementul timpului alocat copilului. Atunci când apar primele semne sau simptome , părinții ar trebui să fie alături de copil, tratând cu calm, răbdare problemele cu care se confruntă și nevoile specifice ale acestuia. Alte  soluții și principii de acțiune în ajutorul  copiilor cu aceste afecțiuni sunt și următoarele: reamintirea permanent copilului despre importanța învățării auto-controlului și auto-organizării, stimularea învățării independente, stabilirea unui program de activitate, instalarea unui ceas mare, vizibil în camera copilului, instalarea unui calendar și a unui organizator, crearea unui spațiu destinat exclusiv sarcinilor de lucru, răbdare și coerența deciziilor, părinții trebuind să susțină de fiecare dată același punct de vedere, creșterea motivației pentru învățare,gestionarea  emotiilor, managementul timpului alocat jocului și distracției, stimularea motivației intrinseci, încurajarea copilului pentru asumarea responsabilităților, îndepărtarea stimulilor ce-i pot distrage atenția, restrângerea  numărul prietenilor de joacă, diminuarea experiențelor negative în relația părinte-copil, înlăturarea cauzelor care duc la performanțe școlare scăzute, antrenarea competențelor sociale, terapia medicamentoasă unde este cazul,  stimularea psihologică și acceptarea din partea celor din jur.
            Lucrul cu un copil hiperactiv sau ADHD reprezintă o adevarată provocare pentru toți cei implicați în educație. Nu trebuie să uităm că eforturile, depășirea frustrărilor inerente, a problemelor și eșecurilor de zi cu zi, are în final miza unei vieți în care se poate face diferența între marginalizare și succes social și profesional.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE:
Kieran Egan,Ștefan Popenici - ,,Educația elevilor hiperactivi și cu deficit de atenție – ghid pentru părinti și cadrele didactice’’, Ed.Didactica Press,2007,București;
Irina Petrea - ,,Și tu poți fi SUPERNANNY cu copilul la școală”, Ed.Trei, Vol.2,2008,București;
Irina Petrea - ,,Și tu poți fi SUPERNANNY. Cum să-ți crești bine copilul”,Ed.Trei,2007,București;
Manfred Dopfner,Stephanie Schurmann,Gerd Lehmkuhl - ,,Copilul hiperactiv și încăpățânat –Ghid de intervenție pentru copiii cu tulburări hiperchinetice și opoziționale; Ed.ASCR,Ediția a doua revizuită,2004,Cluj-Napoca;
 Dr.James Dobson - ,,Copilul îndărătnic” Ed. Misiunea Creștină Noua Speranță,1995,Timișoara.





miercuri, 15 iunie 2016

Integrarea copilului cu ADHD în activitățile școlare ale învățământului de masă



Profesor consilier școlar,  Carmen Rusu- Platon
Cabinetul de Asistenţă Psihopedagogică al Liceului Teoretic “Ion Creangă” Tulcea

Fiecare copil are șansa de a se dezvolta și a se schimba prin forța metodei educaționale dacă învață ceea ce i se potrivește, dacă o face cu plăcere și dacă este valorizat pentru eforturile lui. Un lucru important este faptul că aproape toți copiii pot să învețe să citească și să scrie dacă metoda este cea adecvată și așteptările profesorului sunt realiste. Așteptările profesorilor sunt de cele mai multe ori foarte mari, prea mari pentru toți copiii. Unii ar dori ca fiecare elev să înțeleagă fără efort să lucreze perfect și să răspundă prompt la sarcinile primite. De prea multe ori unii copii sunt judecați prin prisma acestor așteptări. Uneori, unele cadre didactice pornesc prea ușor de la o etichetă sau de la aparențe și consideră cu unii elevi nu vor putea fi niciodată la înălțimea așteptărilor lor și ale școlii. Dar mereu și mereu este nevoie să ne amintim scopul școlii: acela de a sprijini învățarea și dezvoltarea individuală și a duce copiii spre cunoaștere și dezvoltare. Prin natura umană orice copil este curios, vrea să știe, să înțeleagă, dar o face ÎN FELUL SĂU UNIC. Rolul școlii este să dezvolte, să șlefuiască și să folosească fiecare cale pentru a ușura învățarea. O atitudine adecvată și pozitivă de sprijin aduce dezvoltări spectaculoase chiar și la copiii cu cerințe educaționale speciale. Orice elev poate învăța în școală dacă este abordat adecvat, dacă se ține cont că învățarea școlară este parte a învățării umane și nu se limitează la sfera intelectului.
Conceptul de cerințe educaționale  speciale a fost introdus în terminologia UNESCO în anul 1990 și desemnează acele necesități educaționale complementare obiectivelor generale ale educației și învățământului, care solicită o educație adaptată particularităților individuale și/sau caracteristicilor unei anumite deficiențe de învățare, precum și o intervenție specifică” (H.G. nr. 1215 din data de 31/10/2002 publicată în M.O. nr. 853 din data de 26/11/2002).
Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție cunoscută și sub denumirea de THDA  sau ADHD, este o tulburare de comportament a copilului care se manifestă prin deficit de atenție și dificultăți în desfășurarea unei sarcini. Această tulburare apare în copilărie, dar poate persista și la vârsta adultă. Nu se cunoaște cu exactitate cauza declanșării sale, cu toate acestea, cercetările recente au arătat că cel mai probabil, ADHD este de natură genetică (potrivit cercetătorilor, la nivelul creierului pacienților cu ADHD apar unele modificări). Acest lucru sprijină teoria potrivit căreia această tulburare este, de fapt, o afecțiune biologică, care se transmite genetic de la părinți la copii. Pe de altă parte, există cercetători care susțin că expunerea  în viața intrauterină la alcool, tutun, droguri și alte substanțe toxice crește riscul dezvoltării ADHD.
Conform DSM IV simptomele de tulburare hiperkinetică cu deficit de atenție sunt:
Ø  incapacitatea copilului de a-și menține atenția și aceasta este ușor perturbată de stimulii din jur;
Ø  adoptă un comportament inadecvat;
Ø  copilul se implică în diverse activități foarte riscante fără a putea evalua gravitatea riscurilor.
Hiperactivitatea cu deficit de atenție are o evoluție defavorabilă, prezisă în special de coexistența tulburării de conduită. Copiii/elevii au dificultăți în controlul activităților motorii și par în continuă mișcare. Încep mai multe lucruri, dar nu termină nimic. Sau continuă ceva ce le aduce succes, deși trebuie să facă altceva. Hiperactivitatea cu deficit de atenție determină  o deteriorare  în activitatea socială și școlară, iar principala complicație este eșecul școlar.  Dificultățile școlare ale copiilor/elevilor cu hiperactivitate cu deficit de atenție includ achiziționarea unui număr mic de cunoștințe, chiar dacă au potențial  intelectual. De cele mai multe ori, medicul specialist diagnostichează acești copii și cu liminaritate/ tardivitate pentru că reușesc să acumuleze lacune în cunoștințe și să prezinte un deficit informațional și psihopedagogic ușor,  moderat sau chiar accentuat. Sunt incapabili să-și mențină atenția la sarcină, sunt dezorientați și adesea uită sarcinile și rutina clasei. Cel mai adesea dau impresia că trăiesc în altă lume, arătând o atitudine pasivă în clasă. Prin comportamentul lor, uneori impulsiv, tulbură activitatea normală a întregii clase. Au tendința de a manifesta o neatenție activă, ceea ce determină întreruperea din activitate și a altor copii din jurul lor.
            Simptome de inatenție:
ü  își menține cu greutate concentrarea la lucru sau la joacă;
ü  pare să nu asculte atunci când cineva i se adresează direct;
ü  nu respectă instrucțiunile;
ü  nu termină ceea ce a început;
ü  are dificultăți în a-și organiza sarcinile și activitățile;
ü  evită activitățile care necesită efort intelectual susținut;
ü  pierde lucruri de care are nevoie;
ü  este distras de stimuli externi;
ü  este uituc în activitățile lui.
Hiperactivitatea:
ü  aleargă sau se cațără atunci când nu ar trebui;
ü  vorbește excesiv;
ü  se agită sau se foiește;
ü  se ridică des de pe scaun;
ü  are dificultăți în desfășurarea activităților de timp liber nezgomotoase;
ü  este în mișcare, parcă ar fi animat de un motor.
Impulsivitatea
ü  răspunde înainte ca întrebările să fie complete;
ü  are dificultăți în a-și aștepta rândul;
ü  întrerupe sau deranjează alte persoane;
Modificarea comportamentului se poate face prin:
-          consiliere/ terapie comportamentală;
-          medicație;
-          terapia combinată (medicație și consiliere/ terapie comportamentală);  
Tratamentul trebuie individualizat pentru fiecare pacient. Susținerea cea mai eficientă presupune un efort de colaborare între părinți și educatori (cadrul didactic, profesorul consilier- școlar, profesorul itinerant/ de sprijin, după caz, profesorul logoped).
Măsuri de intervenție recomandate:
Activități realizate de cadrul didactic de la clasă:
-          urmărește curriculum-ul adaptat nevoilor speciale  ale copilului/elevului cu CES;
-          adaptează activitatea instructiv- educativă la ritmul de lucru al copilului/ elevului cu CES;
-          alternează sarcinilor școlare ca prevenire a fatigabilității atenției;
-          crește  treptat  timpul de concentrare pe sarcină;
-          implică copilul/elevul  cu CES în activitățile școlare și extrașcolare: lucru în echipă, serbări școlare, concursuri, etc.
-          colaborează cu părinții copilului/elevului informându-i asupra situației sale școlare/ progresului înregistrat.
Activități realizate de profesorul consilier- școlar:
-          colaborează  cu cadrul didactic, cu profesorul itinerant/ de sprijin, cu familia elevului cu CES;
-          realizează activități de consiliere în Cabinetul de Asistență Psihopedagogică cu tot ce presupune aceasta: fișe adaptate posibilităților de  lucru ale elevului, diverse jocuri, modelaj, desene, teste și chestionare;
-          consiliază părinții copilului/elevului în direcția aplicării celor mai potrivite modalități de gestionare a situațiilor de criză ale copilului/elevului cu CES.
Activități realizate de profesorul itinerant/ de sprijin:
-          adaptează, în colaborare cu cadrul didactic, curriculum-ul la posibilitățile de lucru ale copilului/elevului cu CES;
-          planifică și desfășoară activitatea instructiv- educativă săptămânală în acord cu curriculum-ul adaptat și posibilitățile de lucru ale copilului/elevului cu CES;
-          colaborează cu părinții copilului/elevului informându-i asupra situației sale școlare/ progresului înregistrat.
Activități realizate de către părinți:
-          realizează modalități de lucru prin exerciții fizice, supraveghere mai atentă în efectuarea temelor și a comportamentului în general, implicare în activitățile gospodărești, etc.
-          abordează o atitudine fermă,  consecventă;
-          aplică, pe cât e posibil, modalitățile cele mai bune de gestionare  a situațiilor de criză- în urma ședințelor de consiliere desfășurate în cabinetul de Asistență Psihopedagogică cu profesorul consilier școlar.
Ca echipa de lucru (părinții, cadrul didactic, profesorul consilier- școlar, profesorul itinerant/ de sprijin, după caz, profesorul logoped) să își atingă obiectivele, în sensul contracarării simptomelor manifestate de copilul cu hiperkinezie și deficit de atenție, se recomandă respectarea unor reguli:
1.      În disciplinarea copilului, regula de aur este consecvența!
Atitudinea factorilor implicați trebuie să fie constantă: de câte ori repetă un comportament greșit trebuie să i se atragă atenția și să i se arate comportamentul corect.  Altfel, va profita de inconsecvență va încerca manipularea părintelui sau a educatorilor implicați. Va fi mult mai greu apoi să se exercite un control asupra lui, dacă a sesizat o slăbiciune.
2.      Folosirea recompensei
Acestor copii le este foarte greu să-și inhibe tipurile de comportament care atrag după ele efecte negative. Ei nu pot să își regleze ușor nici dispoziția, nici acțiunile din cauza faptului că nu sunt conștienți de ele. Atunci când acești copii învață câte ceva sau realizează o sarcină cerută trebuie să fim atenți la recompensele pe care le oferim deoarece copilul depune un efort pentru a realiza o activitate. Satisfacția resimțită de copil la aprecierile laudative ale educatorilor/părinților, devine o motivație pentru repetarea acelui comportament:
a)      Lauda să nu fie generală, ci specifică:
Exemplu:  Ai răspuns corect la 3 întrebări din 5! Foarte bine! Felul în care ți-ai așteptat rândul a fost formidabil!
b)      Prin laudă să se evidențieze efortul, nu rezultatul:
Exemplu: Sunt convinsă că ai lucrat din greu pentru tema aceasta!
c)      Lauda să sublinieze sentimentele elevului și nu pe cele ale adultului:
Exemplu: Ai lucrat foarte bine. Cred că te simți minunat!
d)     Tipuri de recompense: să poată șterge tabla atunci când este scrisă, să fie primul la rând, să ducă mesaje altor cadre didactice din școală, să cheme elevii în clasă, să aducă cornul și laptele, etc…
3.      Ignorarea și redirecționarea
De câte ori este posibil, este bine să se ignore mișcarea permanentă a copilului. În aceste momente este indicat să i se dea posibilitatea să se miște cu sens. Dacă, de exemplu, lovește în permanență cu creionul în masă, un fel de răspuns poate fi: Vrei să-mi aduci cartea de povești din ultima bancă? Este indicat să i se permită să țină ceva în mână. S-a observat că acești copii se pot concentra mai bine dacă au ceva în mână pe care pot să-l manipuleze.
4.      Trebuie ajutat să se concentreze
Atenția acestor copii este distrasă foarte ușor de sunete, zgomote, alte obiecte din jur. Copilul trebuie așezat în clasă astfel încât în jurul lui să fie cât mai puține lucruri care  pot să-i distragă atenția. Va fi așezat în prima bancă, nu aproape de geam, la distanță destul de mare de un alt coleg, dar nu separat de restul clasei. Pe masa de lucru să aibă doar materialele de care are nevoie pentru o singură activitate. El nu se va putea concentra la rezolvarea unor exerciții de matematică, dacă pe masa de lucru vor fi acuarele, cărți cu poze, etc…
5.      Implicarea în alte activități
Anumite sporturi ar trebui practicate constant de către copilul hiperactiv cu deficit de atenție (înotul, artele marțiale), deoarece au ca rezultat creșterea capacității de concentrare a atenției, determină un mai bun control al mișcărilor, au un efect relaxant, ridică nivelul respectului de sine, atât de fragil la acești copii.
Pornind de la ideea că orice profesor trebuie să își îndeplinească rolul de dascăl fără a se lăsa influențat de etichetele pe care le pot da alți profesioniști și fiecare profesor să vadă în fiecare elev un POTENȚIAL, autoarea Susan Winerbrenner (1996) oferă sugestii pentru profesori și părinți:
  • pentru copiii cu deficit de atenție/ hiperactivitate profesorii să nu se teamă: pot exista și tratamente medicale de care acești copii beneficiază; este necesar ca în timp intervenția medicală să se reducă tot mai mult în favoarea educației, pe măsura automatizării comportamentelor dezirabile;
  • tratați copilul mereu ca pe un individ și asigurați-vă că în primul rând este pentru voi un copil și abia apoi, o persoană cu dizabilitate;
  • asigurați-vă că este împreună cu ceilalți copii și nu stă deloc izolat;
  • asigurați-vă că ceilalți copii nu sunt ironici și îl tratează pe colegul lor cu respect;
  • prețuiți, încurajați, și valorizați mereu copilul, chiar dacă sunt rezultate foarte mici;
  • implicați copilul în toate activitățile care au loc și încurajați-l să exploreze împrejurimile;
  • prezentați progresele copilului către părinți, alți adulți și persoane care vin în contact cu acesta și asigurați-vă că acești prețuiesc fiecare succes, chiar dacă pare mic;
  • să aveți așteptări realiste cu privire la copil și abilitățile lui, dezvoltați activități adecvate pentru abilitățile lui pentru a-i oferi șansa să obțină rezultate pozitive și progrese cât de mici;
  • dați ocazia ca fiecare copil să poată decide și încurajați luarea deciziilor și alegerea soluțiilor;
  • vorbiți sincer despre problemele pe care le întâmpină copilul;
  • identificați care sunt punctele forte și talentele copilului și încurajați-l să le dezvolte;
  • antrenați copilul în strategii care să ofere succesul unor activități la care ați sesizat că are probleme;
  • sprijiniți tot timpul efortul copilului către realizare;
  • faceți-vă timp să îl ajutați la temele pentru acasă;
  • lucrați în colaborare: profesorii cu părinții;
  • ascultați copilul când vrea să vorbească;
  • sprijiniți copilul să își identifice propriile nevoi și să argumenteze rezolvarea lor;
  • apreciați copilul pentru unicitatea sa, calitățile sale  speciale și contribuțiile sale.







Bibliografie

1.      Dragu A. (coord.) et comp. – Volum cu lucrările primei conferințe naționale a psihologilor școlari, Editura Newline, Constanța, 2009  
2.      Gherguț, A., - Sinteze de Psihopedagogie specială- ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice, Editura Polirom, Iași, 2005
3.      Vrăsmaș E.,- Învățarea scrisului. O perspectivă comprehensivă și integrativă, Editura Pro Humanitate, București, 1999 
4.      Vrăsmaș E., - Dificultățile de învățare în școală- domeniu nou de studiu și aplicație, Editura V.et. comp. Integral, București, 2012
Vrăsmaș E., - Psihopedagogia copilului cu dificultăți de învățare- suport de curs, Universitatea București, Departamentul CREDIS, Bucure

ADHD-tulburare hiperactivă cu deficit de atenţie

                                                            
                                         

Prof.consilier școlar Ileana Nepotu
Cabinetul de Asistenţă Psihopedagogică al Grădiniței cu Program Prelungit “Dumbrava Minunată” Tulcea



n  ADHD înseamnă Tulburare hiperactivă cu deficit de atenţie şi este una dintre cele mai frecvente afecţiuni comportamentale ale copilului şi adolescentului. ADHD se caracterizează printr-un set de comportamente sau simptome principale:
n  DEFICIT DE ATENŢIE – dificultăţi în a-şi menţine atenţia şi concentrarea; nu pare a asculta când i se vorbeşte; face greşeli din neatenţie; i se pare dificil să-şi organizeze sau să-şi ducă sarcinile la bun sfârşit; evită efortul mintal susţinut; pierde lucruri cu uşurinţă.
n  HIPERACTIVITATE- neastâmpăr; are dificultăţi în a se juca în mod liniştit; îi este greu să stea liniştit la locul său; se comportă de parcă ar avea motor; vorbeşte excesiv; aleargă agitat şi în mod nepotrivit.
n  IMPULSIVITATE- îşi aşteaptă cu greu rândul; îşi întrerupe frecvent interlocutorul, dând răspunsuri înainte ca  întrebarea să fie încheiată;
            nu respectă  instrucţiunile.


Cât de frecventă este ADHD?
n  Se consideră că ADHD afectează aproximativ 5% dintre copii de vârstă preşcolară/şcolară.
n  ADHD afectează băieţii şi fetele în mod diferit.
n  S-a constatat o incidenţă mai mare a ADHD la băieţi.
n  Hiperactivitatea şi impulsivitatea sunt mai frecvente la băieţi, în timp ce deficitul de atenţie apare mai frecvent la fete. Deficitul de atenţie este mai puţin evident decât hiperactivitatea şi impulsivitatea, de aceea ADHD poate fi puţin diagnosticată la fete.

Ce alte afecţiuni pot apărea în paralel cu ADHD?
n  Copiii cu ADHD, în special copiii mai mari, suferă adesea de una sau mai multe afecţiuni asociate, denumite comorbidităţi. Acestea pot ingreuna diagnosticul de ADHD. De asemenea, multe dintre simptomele ADHD pot fi totodată simptome ale altor boli. Pentru copiii cu ADHD, comorbidităţile sunt mai curând o regulă decât o excepţie, iar aceste probleme necesită ajutor.
n  Afecţiunile frecvent asociate cu ADHD sunt tulburare opoziţională sfidătoare, tulburare de conduită, depresie, sindrom Tourette, anxietate, inabilităţi legate de învaţare, dificultăţi de limbaj sau auz şi dislexie.

Cum se simte un copil cu ADHD?
n  ADHD este o tulburare neurobiologică, ce poate face ca viaţa să fie confuză, frustrantă şi neplăcută pentru copilul afectat de aceasta. Sunetele şi imaginile se schimbă într-o mişcare continuă, distragerea, fuga de idei şi plictiseala fiind comune. Din acest motiv persoana respectivă îşi creează şi menţine cu greu prieteniile, fapt care îi generează un sentiment de izolare şi de subapreciere.

Întrebările unui copil cu ADHD:
n  “De ce sunt diferit?”
n  “Vreau foarte mult să îmi fac prieteni, însă ei nu vor să se joace cu mine.”
n  Profesorul/educatoarea se supără adesea pe mine când mă ridic de la locul meu.
n  Unii copii par a fi capabili să termine ce au de făcut în jumătate din timpul care îmi trebuie mie.

Perspectiva unui părinte de a trăi cu un copil cu ADHD

n  Copiii cu ADHD pot fi amuzanţi, creativi şi iubitori. Însă hiperactivitatea, toanele şi o aparentă inabilitate de a asculta în mod adecvat sau de a urma instrucţiunile îi poate face pe părinţi să se simtă epuizaţi, neputincioşi şi la capătul puterilor. Metodele uzuale de disciplină, cum sunt argumentele raţionale sau mustrarea, pot părea inutile, în timp ce nemulţumirea profesorilor şi rezultatele preşcolare/ şcolare slabe creează şi mai multă îngrijorare.

Cum se simte fratele sau sora unui copil cu ADHD ?
n  A avea un frate sau o soră cu ADHD poate fi un lucru dificil.
n  Comportamentul unui copil cu ADHD poate părea întâmplător sau ciudat, comunicarea poate fi dificilă între fraţi şi pot avea loc agresiuni, atât verbale cât şi fizice.

Care este impactul ADHD netratată asupra vieţii copilului ?
Daca ADHD nu este identificată şi tratată în mod adecvat, copiii pot fi la risc crescut de:
•Subapreciere (lipsa încrederii in sine)
•Performanţe preşcolare/ şcolare diminuate
•Depresie
•Probleme din punct de vedere al stabilirii prieteniilor şi relaţiilor interumane.

ADHD poate fi tratată cu succes ?
Tratamentele disponibile pot imbunătăţi radical viaţa socială, preşcolară/ şcolară şi familială a copilului cu această afecţiune.
   Experţii sunt de acord că terapia combinată incluzând tratamentul farmacologic specific şi terapia comportamentală reprezintă cea mai bună opţiune pentru a obţine rezultate optime în ADHD, corelată cu nevoile individuale ale fiecărui copil.

Progresul terapeutic al copilului
n  Monitorizarea evoluţiei copilului este extrem de importantă.
n  Pentru a vă ajuta copilul să beneficieze cât mai mult de pe urma terapiei, vă recomandăm să păstraţi o evidenţă a evoluţiei comportamentului său, acasă, la   grădiniţă, la  şcoala în primele săptămâni de la începerea acestuia.



  







n  Dacă privim relaţia dintre copilul cu ADHD şi educatorul său ca pe o relaţie unică dintre ucenic şi maestru, înţelegem căutările permanente ale celui din urmă şi dorinţa de a se adapta nevoilor celui pe care îl sprijină, îl educă.


Bibliografie
n  Naţional Institut for Clinical Excellance (NICE) Technology Appraisal Guidance- No. 13. Guidance on the Use of Methyphenidate (Ritalin, Equasym) for Attention Deficit/Hyperactivity Disorder (ADHD) in Childhood. October 2000
n  American Academy of Family Physicians. ADHD in children.
n  Conferinţa  Internaţională Evidence Based Assessment And Intervention in Autism And Comorbid Disorders Cluj- Napoca,  12-14 noiembrie 2009
n  Anca Dobrean-Tulburare de atenţie şi hiperactivitate la copii, Cluj-Napoca:Casa Cărţii de Ştiinţă,2009


Rolul consilierului școlar în integrarea /incluziunea copiilor cu cerințe educaționale speciale



Prof. consilier școlar, Jenica Batiste
Cabinetul de Asistenţă Psihopedagogică al Şcolii Gimnaziale Nr. 12 Tulcea

 Se constată o creștere semnificativă a numărului elevilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă, determinată, pe de o parte, de orientarea cazurilor cu deficiențe ușoare din învățământul special către învățământul de masă și, pe de altă parte, de creșterea numărului de solicitări pentru certificatul de orientare școlară.
 Consilierul în activitatea pe care o desfăşoară la Cabinetul de Asistenţă Psihopedagogică al şcolii, dar şi la nivelul claselor, în colaborare cu cadrele didactice, are misiunea de a asigura pentru fiecare copil o bună integrare socială pentru a evita eşecul şcolar şi a creşte şansele de integrare a acestora la vârsta adultă.
I. Conceptele integrare/incluziune şcolară au fost avansate pentru ,,rezolvarea problemei copiilor cu cerinţe educative speciale,, şi definesc ,,o nouă modalitate de abordare a elevilor, îndeosebi a celor ce întâmpină diferite dificultăţi în activitatea de învăţare şcolară,,.
Integrarea şcolară reprezintă procesul de adaptare a persoanei cu cerinţe educaţionale speciale la normele şi cerinţele şcolii pe care o urmează, de stabilire a unor relaţii afective pozitive cu membrii grupului şcolar (grupă/clasă) şi de desfăşurare cu succes a activităţilor şcolare.
Traian Vrăsmaș sintetizează nivelurile de integrare, cu referire specială la grupul elevilor în
-          integrare spațială – a fi prezent;
-          integrare socială – a fi împreună cu ceilalți copii;
-          integrare școlară – a învăța împreună cu ceilalți elevi.
Incluziunea şcolară reprezintă procesul permanent de îmbunătăţire a serviciilor oferite de unităţile de învăţământ pentru a cuprinde în procesul de educaţie toţi membri comunităţii, indiferent de caracteristicile, dezavantajele sau dificultăţile acestora. Acest concept are în vedere, atingerea obiectivului „educaţia pentru toţi” care impune reformarea şcolii publice şi a sistemului de învăţământ pentru a răspunde mai bine nevoilor, potenţialului şi aspiraţiilor tuturor copiilor, inclusiv a celor cu cerinţe educative speciale.
Lucrul cu această categorie de copii, necesită din partea consilierului şcolar o serie de însuşiri etico-morale, însuşirea unui set de valori, cunoştinţe şi aptitudini. Luând în considerare particularităţile copiilor cu cerințe educaționale speciale şi factorii care pot duce la excluderea sau marginalizarea şcolară, consilierul are responsabilitatea de a promova integrarea/ incluziunea, de a identifica modalităţile şi oportunităţile de implicare a copilului în activitatea şcolară.
II. Dificultăți ale integrării/incluziunii elevilor cu cerințe educaționale speciale
În procesul de integrare/incluziune a elevilor cu cerințe educaționale am identificat în funcție de factorii implicați dificultăți în colaborarea cu
 familia:
-          Nu informează cadrele didactice despre problemele copilului;
-          Refuză/ neagă problemele copilului când îi sunt aduse la cunoştinţă;
-          Nu sunt de acord cu diagnosticarea medicală;
-          Întârzie întocmirea dosarului şi expiră valabilitatea adeverinţei medicală;
-          Renunţă la medicaţia copilului fără acordul medicului;
-          Nu colaborează în exersarea terapiei logopedice și acasă;
-          Au o slabă participare la întâlnirile de consiliere;
-          Nu supraveghează/sprijină elevii în pregătirea şcolară;
-          Consideră că obţinerea Certificatului de Orientare Școlară îi asigură promovarea fără a fi prezent la ore/fără a se pregăti pentru ore;
-          Întârzie/refuză reînnoirea dosarului la trecerea elevului într-un alt ciclu școlar.
copiii/elevii cu CES:
-          Absentează pentru că după ore au activităţi recuperatorii/au un program organizat în centrele de plasament;
-          Nu au manuale/rechizite;
-          După ore sunt obosiţi pentru terapia logopedică;
-          Refuză/ uită să vină la cabinet la ora stabilită;
 profesorii:
-          Întocmirea programelor adaptate în colaborare cu profesorul de sprijin;
-          Realizarea obiectivelor din programele adaptate;
-          Adaptarea tezelor şi a testelor ca durată şi grad de dificultate;
-          Schimbarea atitudinii faţă de elevii cu CES;
-          Disponibilitatea de timp pentru consiliere.
 familiile celorlalţi copii:
-          Manifestă nemulţumire faţă de copiii cu CES, în special din cauza tulburărilor de comportament;
conducerea şcolii:
-          Număr mare de elevi în clasele integratoare;
-          Repartizarea inegală a elevilor cu CES în clase.
colegii de clasă:
-          Izolarea/marginalizarea colegilor cu CES;
-          Etichetarea datorită dificultăților de învățare sau a comportamentului;
-          Refuzul comunicării sau a interrelaționării în timpul jocurilor.

III. Responsabilitățile consilierului școlar în integrarea/incluziunea copiilor cu cerințe educaționale speciale
Reuşita integrării şcolare depinde de accesul  la servicii educaţionale de calitate, iar reuşita incluziunii − de modalităţile şi oportunităţile de implicare a copilului în activitatea şcolară.
În contextul educaţiei incluzive, serviciile cabinetului de asistenţă psihopedagogică se focusează pe ,, susţinerea procesului de dezvoltare a personalităţii elevului în contextul influenţelor psihopedagogice realizate de către toţi actorii implicaţi în educaţia copilului,,. (Vrasmaș E. 2007).
            Pentru asigurarea unor condiţii optime pentru calitatea procesului de învăţare şi dezvoltare a elevilor, inclusiv a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, consilierul școlar are următoarele responsabilităţi:,,cunoaşterea psihologică a particularităţilor de învăţare şi dezvoltarea psihosocială a elevului... , monitorizarea şi eficientizarea procesului de integrare socială în colectivul clasei…,, asistenţă în proiectarea activităţilor extracurriculare organizate în cadrul instituţiei şi oferirea asistenţei psihologice privind orientarea profesională,,. (Vrasmaș E. 2007)
În urma sesizării cadrelor didactice şi la solicitarea părinților, realizează evaluarea psihopedagogică, sprijină învăţătorul sau profesorul diriginte în întocmirea caracterizării şi a fişei psihopedagogice şi întocmeşte traseul educaţional al elevului, având la bază evaluarea medicală.
            Prin consilierea psihopedagogică remedială, consilierul acordă sprijin, ajutor și îndrumare copiilor/elevilor cu diverse tipuri de nevoi în educație, celor din minorități sau celor instituționalizați pentru a se adapta psihologic şi comportamental la activitatea de învățare dar și în relaţiile interpersonale. Consilierul pentru integrarea și includerea acestor copii în grupul clasei desfășoară activități la clasă pentru formarea unei atitudinii nediscriminatorii, de acceptare a diversităţii şi a respectului faţă de identitatea culturală şi etnică.
Integrarea/ incluziunea copiilor cu CES cere de la persoanele implicate competenţă, profesionalism şi optimism, întrucât uneori, din cauza diversității problemelor copiilor în ciuda eforturilor depuse nu se găsesc soluții optime pentru ameliorarea lor.
Responsabilitatea principală a consilierului şcolar constă, în ,,susţinerea permanentă a actorilor responsabili de educaţia copilului şi fortificarea dezvoltării psihologice a elevului în limitele abilităţilor pe care acesta le posedă şi ale celor care îi sînt utile pe viitor,,. (Vrasmaș E.2007).
 Consilierul dovedește atitudini de întrajutorare față de cadrul didactic și acordă sprijin în cunoașterea particularităților elevilor, a tipului de inteligență, a stilului de învățare, în identificarea barierelor de învățare pentru ca fiecare să-și găsească locul în procesul de predare- învățare.
În colaborare cu profesorul itinerant sprijină cadrul didactic în adaptarea curriculumului şi întocmirea planului de intervenţie personalizată pentru a răspunde cerințelor copiilor cu dificultăți de învățare, supraveghează implementarea lui și monitorizează progresul copilului integrat.
            Pentru informarea cadrelor didactice am susținut în cadrul comisiilor metodice prezentări care vizează problematica incluziunii copiilor și a elevilor cu cerințe educaționale speciale. Astfel în colaborare cu profesorii logopezi sau cu profesorii itineranți despre ,,Integrarea copiilor cu CES în învățământul de masă, adaptarea curriculară și consiliere,, , ,,Dezvoltarea abilităților de interrelaționare a copiilor cu autism,, , ,,Metode de diminuare a comportamentului hiperactiv și opoziționist,,
Am recomandat spre studiu ghiduri pentru cadrele didactice și părinți privind copiii cu CES și astfel s-au familiarizat cu legislația care protejează copilul cu CES, principiile integrării au înțeles termenii cerințe educaționale speciale, adaptare curriculară, Plan de Intervenție Personalizat. În urma acestor activități de informare și sensibilizare am constatat o mai bună comunicare și colaborare cu profesorul itinerant în întocmirea unor instrumente de evaluare și în desfășurarea activităților remediale.
Pentru a construi un parteneriat real între părinții elevilor cu CES și școală am acordat atenție așteptărilor familiei și le-am făcut cunoscute rolul și importanța serviciilor, persoanele care sprijină educația copilului lor, precum și modalitățile de colaborare cu acestea pentru a fi înțelese și acceptate. În funcție de caz, am recomandat suplimentar alte tipuri de servicii oferite de centre de recuperare sau organizații nonguvernamentale cu reprezentanții cărora am menținut colaborarea.
Calitatea serviciilor profesorului itinerant, ale consilierului și ale logopedului este măsurată și de modul cum participă părinții la acestea și cum sunt implicați în continuarea activităților și de aceea e important să conștientizeze importanța serviciilor și riscurile întreruperii activităților de recuperare.
             În activitățile de consiliere individuală a părinților am avut în atenție  identificarea nevoilor educative ale acestora pentru creșterea abilităților și competențelor educative, dar și a încrederii în propriile forțe pentru a-și sprijini proprii copii. Am încurajat părinții să se implice personal de a lucra în programul de intervenție personalizat pentru a cunoaște nevoile copilului și a asigura succesul.
Prin consilierea individuală a părinților am realizat  și o informare cu legislația în vigoare care protejează și sprijină copilul cu CES pentru a-i cunoaște și apăra drepturile. Părinții au fost motivați să se implice în procesul de învățare, să-și ajute copilul la teme în urma informațiilor pe care le-au primit despre:
-          Regimul de viață și timpul liber al copilului;
-          Cum întocmim un program al zilei/ săptămânii pentru  perioadele de școală și de  vacanță;
-          Cum stabilim regulile;
-          Modalitățile de îmbunătățire a stimei de sine a copilului în cadrul familiei;
-          Îmbunătățirea comunicării cu învățătoarea/dirigintele/profesorii de la clasă.
             În unele situații părinții sunt disperați și dornici de a face orice, în alte situații se simt neputincioși  și colaborează într-o măsură mai mică, însă întotdeauna i-am consultat  ca parteneri de activitate și în luarea deciziilor. Dificultăți am întâmpinat în cazul familiilor sărace, a părinților cu dizabilități sau tulburări grave de comportament și atunci am solicitat sprijinul asistentului social.
Prin activitățile de consiliere individuale dar și cele desfășurate cu grupul clasei copiilor cu dificultăți de învățare li se dezvoltă respectul faţă de sine, li se formează o imagine pozitivă despre propria persoană și încredere în forţele proprii pentru a-i motiva să progreseze.
            IV. Practici de integrare/incluziune
Şcoala incluzivă este o şcoală tolerantă, prietenoasă şi democratică, care valorizează şi integrează toţi copiii. Pentru a reduce izolarea în clasă a elevilor cu cerințe educaționale speciale consilierul şcolar iniţiază şi coordonează programe prin care influențează pozitiv climatul relațional al clasei, astfel încât  să fie ,, încurajator pentru toţi elevii şi pentru fiecare elev în parte,,.
În acest sens, am derulat pe o perioadă de doi ani Proiectul ²Acceptă diferenţele!² care are ca obiectiv general, prevenirea şi combaterea fenomenului de discriminare a copiilor din medii defavorizate, minorități, copii cu cerințe educaționale speciale, copii instituționalizați.
Obiectivele specifice:
1.      Creşterea conştientizării şi sensibilizării cu privire la fenomenul de discriminare a copiilor din medii defavorizate în cadrul şcolii;
2.      Creşterea toleranţei şi deschiderii faţă de grupurile dezavantajate supuse discriminării;
3.      Creşterea capacităţii de comunicare şi relaţionare a copiilor din medii defavorizate.
            Echipa de proiect îşi propune să faciliteze integrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale, a celor din minorități și a celor instituționalizați care din cauza problemelor de învățare și de conduită  generează deseori o atitudine ostilă, discriminatorie din partea colegilor de clasă şi uneori apar proteste şi presiuni din partea părinţilor, fiind priviţi ca şi “copii problemă”.
 Reușita școlară a acestor copii depinde de gradul de implicare în activităţi de socializare, comunicare, relaţionare, consiliere şi de gradul de sensibilizare a  elevilor, cadrelor didactice şi a comunității faţă de problemele cu care se confruntă.
            Echipa de proiect formată din cadrele didactice de la clasele a IV-a a avut rolul de a promova toleranţa şi nondiscriminarea în mediul şcolar utilizând ca strategii didactice jocurile de inter-cunoaştere, poveştile raţionale, studiile de caz, jocurile de rol, softuri educaţionale, activităţi de informare și consiliere cu privire la formele, cauzele şi efectele discriminării.
Grupul ţintă a fost constitut din 100 de elevi din clasele a IV-a de la Școala Gimnazială nr.12 și în anul următor din 96 de elevi, dar l-am extins și la Școala Gimnazială ,,Traian Coșovei,, din Somova.
              Beneficiari indirecţi au fost reprezentați de elevii şcolii, cadrele didactice, ceilalţi angajaţi ai şcolii, părinții copiilor, şcoala – prin mediatizarea imaginii acesteia, partenerii implicaţi, respectiv Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Centrele de plasament și Asociația de Părinți a școlii.


Analiza SWOT
Puncte tari:
-          identificarea climatului social la nivelul fiecărei clase în faza iniţială şi cea finală a proiectului;
-          activităţi atractive, relaxante;
-          interesul elevilor pentru ,,altfel,, de activități decât cele de la clasă;
-          disponibilitatea cadrelor didactice de a participa;
-          deschiderea copiilor de a lucra în echipe;
-          diversitate strategiilor didactice,
Puncte slabe
-          capacitate scăzută de atragere a fondurilor extrabugetare pentru asigurarea premiilor
-          lipsa unei săli de festivități de mare capacitate;
-          participare redusă din partea părinților sau a reprezentanţilor copiilor instituţionalizaţi.
Oportunități:
-          comunicarea eficientă elevi-profesori;
-          stabilirea unei relaţii eficiente între şcoală -  familie/centrele de plasament- specialiști;
-          implicarea cadrelor didactice în dezvoltarea relaţiilor de parteneriat educaţional între diverse instituţii de învăţământ;
-          stimularea creativităţii elevilor;
-          creșterea gradului de coeziune între profesorii din proiect.
Amenințări:
-          dezavantajul creat de programul școlar încărcat și de particularitățile școlii(orar în două schimburi);
-          slaba implicare a cadrelor didactice;
-          participarea unui mic număr de părinți ca invitați.

Principalele activităţi ale proiectului:
A.1. Promovarea proiectului „Acceptă diferenţele!” cu ocazia Zilei Internaţionale a Toleranţei
a)      Realizarea materialelor de promovare (afişe, pliante);
b)      Prezentarea unui material despre Ziua Internaţională a Toleranţei şi  a activităţilor proiectului. 
A.2. Aplicarea instrumentelor de măsurare a sintalităţii grupului clasei şi a percepţiei elevilor privind egalitatea şanselor şi nondiscriminarea
a)      Exerciţiu-joc ,,Ghemul,,;
b)      Aplicarea Testului sociometric; 
c)      Aplicarea Chestionarului de măsurare a percepţiei elevilor privind egalitatea şanselor şi nondiscriminarea.
A.3. Cunoaşterea şi conştientizarea formelor de discriminare
a)      Povestea “Dulcia – tânăra manouche”;
b)      Jocuri pentru conștientizarea discriminării ,,Eticheta,, și ,,Forţeaza cercul,, ;
c)      Discuție pentru identificarea altor motive de discriminare(să fii de rasă diferită; să fii băiat sau fată; să ai o altă religie; să fii handicapat; să fii din altă ţară; să fii sărac).
 A.4. Identificarea factorilor care generează discriminarea şi a efectelor discriminării                
a)      Prezentarea unor secvențe din  filmul documentar „Ochi albaştri –ochi căprui”;
b)      Discuție despre efectele discriminării și exprimarea impresiilor în urma vizionării filmului
c)      Joc exercițiu,,Statuia grupului,,;
A.5. Realizarea „ Copacului Toleranței”
a)      Fişa de lucru ”Modul în care mă simt ” cu situaţii discriminatorii;
b)      Discuții pe 5 grupuri despre  emoţiile şi gândurile declanşate de fiecare situație;
c)      Realizarea „Copacului Toleranței” care simbolizează o lume fără discriminare;
d)     Identificarea și notarea de strategii tolerante.
A.6. Descoperirea strategiilor de diminuare a discriminării
a)      Exercițiu de grup „Rotaţia desenelor”;
b)      ,,Povestea ghemelor pufoase și calde,,.
A.7. Percepţia elevilor asupra fenomenului de discriminare prin creaţii artistice
a)      Concurs artistico-plastic desen/pictură;
b)      Concurs literar compunere și poezie;
c)      Expoziție cu tema „Ziua diversităţii”;
A.8. „Acceptarea diferenţelor, pas cu pas”
a)      Reaplicarea Testului sociometric; 
b)      Reaplicarea Chestionarului de măsurare a percepţiei elevilor privind egalitatea şanselor şi nondiscriminarea ;
c)      Evaluarea proiectului – prezentarea jurnalului de impresii, prezentarea lucrărilor  premiate,  și a unui film cu imagini din cadrul activităților.

Proiectul a fost primit cu entuziasm de copii și cadrele didactice pentru că formele de organizare, mijloacele de realizare și materialele atractive se difereanțiau de cele folosite frecvent la clasă. Toți elevii au fost încurajați să participe, au fost motivați și stimulați să-și exprime opiniile. Prin implicarea tuturor elevilor s-a încercat spargerea barierelor și eliminarea prejudecăților legate de apartenența la un anumit mediu. Îmbunătăţirea relaţiilor din grup a dus la creşterea sintalităţii grupului respectiv, la o mai pronunţată dorinţă de ajutare a celorlalţi, la o mai bună acceptare a acestora. Impresiile copiilor reflectă impactul pozitiv al proiectului:
Acest proiect este important pentru educaţia noastră”, „ învăţăm cum să ne purtăm, să vorbim civilizat şi să nu facem diferenţe între colegi.,, S. B. Cls. aIV-a B

Copii nu prea mă respectă”, „mulţi îmi zic că sunt grăsuţă”, „au râs de mine şi m-am simţit groaznic”. Trebuie să fim toleranţi şi „aştept ca toţi colegii mei să mă respecte aşa cum sunt”. M. I. aIV-a B

Unii copii au probleme, unii sunt mai buni  la învăţătură, alţii sunt mai slabi, dar toţi copiii au dreptul de a învăţa.” A. V. S. B. Cls. aIV-a B

 „ Trebuie să-i respectăm şi pe copiii de la cămin, chiar dacă sunt mai slabi la învăţătură. Ei sunt chiar buni şi sunt timizi”. I. A Cls. aIV-a A

Aş vrea ca acest proiect să schimbe atitudinea unor colegi cărora nu le pasă de situaţia grea a altora”, „ aştept ca toţi copiii din şcoală să fie mai buni şi să se ajute între ei”, „ să înveţe să se comporte civilizat cu cei din clasă, din şcoală sau cu oamenii  mari”. T. D. Cls. aIV-a A


În concluzie, cadrele didactice, trebuie să perceapă incluziunea ca pe o mişcare de extindere a scopului şi rolului şcolii obişnuite, pentru a putea răspunde diversităţii de nevoi educative ale copiilor. Elevii cu cerințe educaționale speciale au aceleași nevoi ca și ceilalți copii, înțelegere, respect, afirmare de sine dar au și nevoi specifice în funcție de problema pe care o au.
  Profesorul consilier şcolar va înlătura prejudecăți, va schimba mentalități, va menține în permanenţă colaborarea cu părinţii, cadrele didactice sau conducerea şcolii, în vederea stabilirii unui parteneriat educaţional eficient, în beneficiul acestor elevi, contribuind astfel la reușita școlară.
BIBLIOGRAFIE:
Gherguț , Alois, (2005), Sinteze de Psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice, Editura Polirom, Iași;
Stanciu, Monica, (2013) Copiii cu dizabilităţi – Raport septembrie 2013, UNICEF România, Bucureşti;
Vrasmaş, Ecaterina,(2007) Dificultăţile de învăţare în şcoală – domeniul nou de studiu şi aplicare,     Editura V&INTEGRAL, Bucureşti;
Vrasmaș, T. (2004) , Şcoala şi educaţia pentru toţi, Editura Miniped, Bucureşti, p.51-52.
 Vrasmaș, T. (2001), Învăţământul integrat şi/ incluziv, Editura Aramis, Bucureşti, pag.8-18, pag.34-35.
Băban, A., (coord.), (2001), Consiliere educațională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere, Editura Imprimeria Ardealul, Cluj-Napoca.
Dumitru, I. Al., (2008) Consiliere psihopedagogică. Baze teoretice și sugestii practice, Editura Polirom, Iași.

DIN CREAȚIILE ELEVILOR



TOLERANŢA
Anisim Cosmina cls. a IV-a B

Să intrăm pe poarta speranţei,
Să intrăm pe poarta toleranţei.
Toleranţa,  gingaşă floare ,
Te învaţă să te porţi ca atare.                                                                
Toleranţa se învaţă de când eşti mic,
Iar aceasta nu te costă nimic.