Profesor consilier
şcolar Dumitra Nicola
Cabinetul de Asistenţă
Psihopedagogică Liceului Teoretic ,,Grigore Moisil” Tulcea
1.Ce
este ADHD și cum îl putem identifica?
ADHD- abrevierea
în limba engleză a „Attention Deficit Hyperactivy Disorder”desemnează o tulburare de tip comportamental,
descrisă în 1902 de medicul George Still prin sintagme de tipul „voința
inhibitorie” sau „defect morbid al controlului moral”
asupra propriului comportament,întâlnită ca diagnostic la copii și adolescenți care nu prezintă
probleme ale intelectului sau deficit de inteligență.
„Totuși, trebuie
menționat că unii copii cu retard mintal pot avea și hiperactivitate, iar în
acest caz problemele ca neliniștea motorie,impulsivitatea și tulburările de
concentrare sunt mult mai accentuate decât la alți copii cu retard mintal, dar
care nu prezintă hiperactivitate”(Schurmann Lehmkuhl D.,op.cit.,2004, p.15).
Această afecțiune
este de tip neurobiologic și are repercursiuni asupra capacității
individului de a se comporta în limite medii în următoarele domenii: -„inhibarea comportamentului agresiv(autocontrolul
impulsivității);-controlul nivelului activității(comportament hiperactiv);
-concentrarea asupra sarcinilor de lucru (lipsa atenției)”(Kieran E., Popenici
Ș., op. cit., 2007,p10).
Criteriile de
diagnostic pentru acestă tulburare au fost stabilite”
pentru prima dată de către medici”(APA, 2000,apud Suport de curs,2010,p.19).Specialiștii
includ de regulă, două categorii principale de comportament manifestat:slaba capacitate de concentrare a atenției și
impulsivitate-hiperactivitate.
Comportamentele sau ”simptomele care descriu ADHD sunt specificate în criteriile de
diagnostic din DSM-IV.Pentru a fi considerate simptome aceste comportamente
trebuie să îndeplinească cel puțin două condiții: să fi apărut în copilăria timpurie
(înainte de vârsta de 7 ani) și să se manifeste cronic în două sau mai multe context”
(APA,
2000,apud Suport de curs, 2010, p.19).
Pentru a fi
diagnosticat cu ADHD, un copil trebuie să manifeste cel puțin șase dintre cele nouă simptome de neatenție și/sau cel puțin
șase dintre cele nouă comportamente hiperactiv-impulsive vizate de DSM- IV,
criteriile pentru Sindromul Deficitului de Atenție/Hiperactivitate.
Punerea
diagnosticului de ADHD se face prin stabilirea devianței în dezvoltare și prin
pervazivitatea simptomelor.Se iua în considerare pentru a se exclude, cauzele alternative care
pot genera neatenția, impulsivitatea și agitația motorie.
Astfel de cauze
alternative pot fi: „practici de management și educație academice defectuoase,
tulburări grosiere la nivel neurologic, senzorial,
motor sau la nivelul limbajului sau tulburări emoționale severe”(Barkley R.A.,1991
apud Suport de curs,2010,p.19).
Există trei subtipuri ale ADHD –ului:
·
ADHD predominant
neatent- este diagnosticat la acei copii care manifestă cel puțin șase din
cele nouă simptome de neatenție și nu mai mult de cinci comportamente
hiperactiv- impulsive.
·
ADHD predominant
hiperactiv-impulsiv, este diagnosticat la acei copii care manifestă cel
puțin șase din cele nouă simptome de hiperactivitate-impulsivitate, dar mai
puțin de șase simptome de neatenție.
·
Tipul combinat -prezent la copii care manifestă cel puțin șase simptome
de neatenție și cel puțin șase simptome de comportamente hiperactiv-impulsive.Este
forma clasică de ADHD studiată mai mult în literatura de specialitate și
considerată cea mai problematică.
Frecvența acestor manifestări comportamentale este mai mare în rândul
baieților decât în rândul fetelor.
După
screening și diagnostic se vor identifica comportamentele problematice în baza
unei analize funționale a copilului/adolescentului.
2. Caracterististici asociate ADHD-ului
Tulburarea
comportamentală de tip ADHD este însoțită adesea de alte probleme precum;
-dificultăți de învățare.Insușirea limbajului,cititului și a deprinderilor de calcul numeric se
realizează deficitar, deși ADHD-ul în sine nu reprezintă o dificultate de
învățare,însă interferează cu aceasta prin capacitatea redusă de concentrare a
atenției.
-comportamentul opozant.Aproape 50% dintre copiii cu ADHD (în special baieții) dezvoltă și un
comportament opozițional;se împotrivesc activităților/sarcinilor școlare care
necesită efort, din cauza neplăcerii de a accepta normele impuse de alții.Pot
manifesta și alte tulburări emoționale precum depresia.
-agresivitatea și comportamentul antisocial- prezente
conform statisticilor la 30-40% dintre copiii hiperactivi.
-rezultate școlare slabe-Asocierea ADHD
cu tulburarea de învățare(LD-learning disoder) definită prin discrepanța
semnificativă a QI-ului copilului și rezultatele lui școlare, deși e mai mică
decât se afirmă; se recunoaște că elevii cu ADHD obțin performanțe școlare sub
cele optime.
-respingerea lor de către semeni.De cele
mai multe ori sunt respinși de grupul de aceeași vârstă sau sunt stigmatizați
datorită manifestărilor lor agresive prin factorii de impulsivitate prezenți.
Interesant este ca suferă aceeași respingere/stigmatizare/dezaprobare și cei
neagresivi fiind conștientizați de colegi ca elevi “problemă”.
-disfuncții familiale.Până la realizarea
distincției dintre agresivitate și ADHD era
frecventă ideea că părinții copiilor hiperactivi-impulsivi prezintă simptomatologie
din “spectrul antisocial”.In prezent se recunosc ca factori favoranți ai
tulburării nivelul crescut de stress, competențele parentale scăzute, interacțiuni
discordante părinte-copil.
Copiii
cu ADHD se recunosc după incapacitatea de
a sta liniștiți în timul orelor de curs, de a fi atenți la lecții, de a se
implica în sarcinile de învățare – comportament neacceptat în cultura
organizațională a instituției școlare.In sala de clasă, copilul cu deficit de
atenție și hiperactivitate devine un „copil problemă”,expus problemelor disciplinare,
rezultatelor școlare slabe și chiar abandonului școlar. Ei sunt expuși riscului
de a intra în conflict cu cadrul
didactic, de a fi marginalizați de către acesta și colegi și chiar de a fi excluși, la cererea părinților
colegilor, din clasele de elevi „normale”, pentru a fi școlarizați în învățământul
special.
Părinții lor
manifestă un grad ridicat de frustrare, se nasc tensiuni interfamiliale,conflicte
conjugale și crește rata divorțurilor.
Studii consacrate
acestui fenomen evidențiază faptul că„persoanele afectate de ADHD sunt
predispuse la:
- repetenție sau
abandon școlar -32-40%;
-să aibă numai
câțiva prieteni/să aleagă izolarea socială- 50-70%;
-să fie
implicate în activități antisociale, să fumeze, consume alcool sau droguri -
16%;
-să fie depresivi
- 20- 30% sau
-să aibă
diferite tulburări de personalitate – 18-25 %.”
(Sursa:
International Consensus Statement on ADHD Clinical Child and Family Psychology
Review, vol.5, No.2, June, 2002, apud Kieran E., Popenici S., Op. cit.,2007,p.20).
3.Realizarea planului de intervenție în
ADHD
Intervențiile
pentru ADHD vizează, amelioarea comportamentelor țintă în majoritatea
contextelor școlare și sociale. Strategiile de tratament vor fi realizate
pentru adulții din preajma copilului- părinți și profesori- și pentru copil.
Scopul
explicit
al intervenției este scăderea frecvenței
comportamentelor asociate ADHD (neatenție față de sarcină), iar „cel mai
mare accent se pune pe creșterea competențelor într-un număr mare de domenii și
îmbunătățirea adaptării comportamentale, academice și sociale”
(Suport
de curs,2010, p.35).
Sunt vizate prin intervenție, comportamentele
cărora dorim să le creștem frecvența,
precum:
-mărirea
capacității de concentrare a atenției și ducerea la bun sfârșit a sarcinilor
individuale;
-complianța la
cerințele profesorului;
-acuratețea
răspunsurilor la clasă;
-interacțiune
pozitivă cu grupul de vârstă.
Obiectivele
inițiale ale intervenției vor viza acele
comportamente care se manifestă cu cele mai mici frecvențe și sunt importante,
din perspectiva profesorului pentru funcționarea clasei.
Ele vor fi elaborate individual pe baza observațiilor
directe asupra comportamentelor de la clasă și pe baza evaluărilor făcute de
părinți și profesori.
„In alegerea unei intervenții corespunzatoare
pentru elevul cu ADHD se ia în considerare(…) severitatea diagnosticului
copilului- trebuie categorizat în unul din următoarele nivele (la limită, ușor,
moderat, sever),pe baza numărul de simptome identificate prin ADHD Rating Scale
–IV și pe baza gradului de deteriorare funcțională stabilit”(Asociația
Americană de Psihiatrie,2000, apud Suport de curs,2010, p.35). Cu cât
severitatea simptomelor ADHD este mai mare, cu atât devine mai necesar un consult medical de specialitate.
Etapele
intervenției vor fi:
1. intervenția
la nivelul condițiilor antecedente și
/sau aplicarea unor tehnici de întărire pozitivă pentru a crește atenția în sarcină și finalizarea
sarcinilor date.
Situațiile/contextele unde trebuie
implementate proceduri de intervenție se identifică în baza datelor
observaționale.De exemplu, un elev cu ADHD are o frecvență mai mică a comportamentelor
dezirabile în clasă,comparativ cu terenul de sport sau atenția în sarcină și
ratele de finalizare a sarcinii pot fi diferite de la o disciplină la alta.
2. intervenția
asupra comportamentelor asociate acestui diagnostic și anume evitarea sarcinilor care implică efort,
cum ar fi munca independentă în clasă sau tema pentru acasă.
Aceste
comportamente asociate ADHD atrag de cele mai multe ori mustrarea verbală a
profesorului sau părintelui și reacții non-verbale(zâmbete, râsete) din parte
colegilor.De unde nevoia de a se atrage atenția profesorilor, părinților sau
grupului de vârstă, pentru evitarea lor.
Se vor da
sarcini care „să ducă la obținerea accesului la un obiect sau o activitate care
are un rol de întărire mai puternic decât stimulii la care ne așteptăm să
răspundă copilul în mod obișnuit.De exemplu, când i se prezintă un set de
probleme de matematică spre rezolvare, elevul începe să se joace cu o jucărie
pe care o ține în bancă.Comportamentele asociate ADHD pot avea ca rezultat
stimularea senzorială, cum ar fi accesarea unor gânduri plăcute(visatul cu
ochii deschiși)” (Suport de curs,2010 p.35).
Intervențiile
inițiale se vor realiza în contextul clasei, în timpul procesului educativ cu
scopul de a mări concentrarea atenției și frecvențele comportamentului de
terminare a sarcinii.Pe măsură ce se fac progrese, se poate extinde intervenția
asupra comportamentelor țintă și în alte contexte.
3. intervenția
asupra comportamentelor adiționale sau a
unor dificultăți de învățare.„Mulți copii cu ADHD devin opozanți și
sfidători ca răspuns la indicațiile figurii autoritare”(Asociația Americană de
Psihiatrie,2000, apud Suport de curs, 2010 p.35).Aceste comportamente non-compliante și agresive vor deveni ținte
adiționale în programul de intervenție la clasă.
Părinții trebuie
îndrumați către psihologul clinician pentru a primi un training referitor la
strategii de management comportamental destinat mediului de acasă.
In literatura de
specialitate au fost considerate ca fiind eficiente trei tipuri de intervenții asupra copilului: 1)modificările comportamentale; 2)stimularea sistemului nervos central; 3)combinarea
celor două.
1)Modificările
comportamentale
Intervenția
comportamentală se referă la:
1.1. intervenția cognitiv-comportamentală;
1.2. intervenția comportamentală clinică;
1.3. managementul contingențelor;
1.4. intervenția intensivă;
1.5. intervenția combinată(farmacologică și comportamentală).
1.1.Intervenția cognitiv-comportamentală
Cele mai
multe strategii cognitiv-comportamentale folosite în tratarea /ameliorarea ADHD
includ: autoinstruirea verbală, strategii
de rezolvare de probleme; automonitorizarea, autoevaluarea, autorecompensarea,(Abikoff,1987,
apud
Suport de curs,2010,p.43).
Intervenția
presupune 12 ședințe individuale în care terapeutul îl învață pe copil diferite
tehnici de control al neatenției și
comportamentului impulsiv, utilizând
metode precum jocul de rol și
modelarea.
1.2.Intervenția comportamentală clinică
Cuprinde training cu părinții sau/și
profesorii/educatorii pentru implementarea managementului contingentelor cu copiii lor.Se întinde de obicei pe
8-16 sesiuni de consiliere de grup cu teme pentru acasă, discuții și
practicarea tehnicilor învățare și urmărește învățarea principiilor
comportamentale de bază. Terapeutul
lucrează de cele mai multe ori cu părinții și profesorii pentru a-i
învăța diferite strategii comportamentale
(tabelul 1).Trainingul cu părinții are o structură mai standardizată decât cel
cu profesorii, intervenția la clasă având o structură mult mai
variabilă.Numărul de contacte terapeut –profesor variază între 3 și 10 ședințe-
contact direct.
Tabelul
1.
Sesiuni tipice dintr-un program de
training în intervenția comportamentală (Suport de curs,2010,p.44).
Trainingul
părinților cuprinde:
1. trecerea în revistă a problematicii legate de ADHD și de tratamantul
acestei tulburări;
2. o privire de ansamblu asupra învățării sociale și a principiilor de
management comportamental;
3. realizarea de fișe zilnice de raport privind comportamentul acasă și la
școală;
4. a învăța cum să dai comenzi și să pedepsești;
5. time-out;
6. formarea unor abilități de îngrijire,recompensare și ignorare;
7. stabilirea și respectarea regulilor;
8. stabilirea unui sistem de recompensare acasa si învățarea costului răspunsului;
9. planificarea activităților și stabilirea unor reguli generale acasă și
în alte situații;
10.
rezolvarea problemelor legate de temele pentru acasă;
11.
facilitarea relațiilor cu copiii de aceeași vârstă;
12.
interacțiunea cu școala;
13.
stresul parental, mânia și managementul stărilor de
proastă dispoziție.
Trainingul
educatorilor cuprinde:
1.introducere
în ADHD, raționalizarea pentru o privire de ansamblu asupra tratamentului,
obținerea acordului educatorilor și a școlii pentru a implementa intervenția,
evaluarea cunoștințelor educatorilor și utilizarea procedurilor
comportamentale;
2.realizarea
unor fișe zilnice de raport privind comportamentul acasă și la școală;
3.reguli
în clasă și modificarea instrucției în funcție de copil;
4.ignorarea
comportamentului inadecvat care nu este recompensat prin atenție și recompensarea comportamentelor adecvate;
5.a învăța
cum să dai comenzi și să pedepsești;
6.intervenție
în clasă;
7.managementul
contingențelor în grup;
8.
tehnica costului răspunsului;
9.
time-out;
10.
discuții despre servicii speciale sau plasarea copiilor în clase speciale.
1.3.Managemetul contingențelor (MC) Este considerată o formă de intervenție
comportamentală mai intensivă. Se implementează pe un singur subiect,
direct în sala de clasă de către paraprofesioniști, consilieri, profesori care
nu predau la clasă.Cel mai cunoscut program din aceasta categorie este de cost
la răspunsuri. (Atkis și colab., 1989 apud Suport de
curs,2010 p.45).
1.4.Intervenția intensivă Intervenția comportamentală și cea medicamentoasă reduc simptomatologia
multor copii cu ADHD, dar la unii este
nevoie de o terapie comportamentală intesivă cum este Children’s Summer
Treatment Program (SPT) dezvoltată prin îmbinarea mai multor tehnici de terapie
comportamentală precum: intervenție
comportamentală; intervenție la nivel de grup; consultații la școală; terapie
ocupațională(ex. croitul),(Pelham și Hoza, 1996 apud Suport de
curs,2010,p.46).
1.5.Intervenția
combinată(farmacologică și comportamentală) Intervenția
combinată are beneficii suplimentare în raport cu aplicarea separată a
fiecăreia dintre cele două intervenții:farmacologică(medicația psihostimulantă)
sau comportamentală.
” Componenta comportamentală a intervenției poate reduce amplitudinea și
complexitatea simptomelor dacă este combinată cu o doză moderată a medicației”(Atkis
si colab.,1989 apud Suport de curs,2010,p.45).
Se poate
afirma în baza studiilor efectuate că tratamentul comprehensiv pentru ADHD
este un tratament cu mai multe
componente psihosociale:training pentru
părinți,consilierea educatorilor, intervenția la nivelul copilului și frecvent
medicația.
In tabelul 2.sumarizez
principalele aspecte ale unei abordări comprehensive a ADHD-ului (Pelham și
colab.,1998; Pelham și Waschbush,1999 apud Suport de curs, 2010, p.46).
Tabelul
2.
(Suport de curs, 2010, p.46).
Training pentru părinți
1.Abordarea
comportamentală; 2.Centrarea pe comportamente și pe relațiile din familie;3.Implicarea
parinților; 4.Sesiuni săptămânale realizate în grup, supervizate de un terapeut;5.Continuarea
suportului și contactului în timp; 6.Program pentru menținerea și prevenirea
recăderilor(ex.programe pentru a face față problemelor parentale, cum ar fi:
depresia maternală,divorțul);7.Restabilirea contactului la traversarea unor
perioade de dezvoltare majoră(ex.adolescența).
Intervenția în clasă
1.Abordarea
comportamentală;2.Centrarea pe comportamentele din clasă, performanța academică
și relațiile interpersonale;3.Consilierea profesorilor;4.Continuarea suportului
și contactului în timp;5. Program pentru menținere și prevenirea recăderilor;6.Restabilirea
contactului la traversarea unor perioade de dezvoltare majore(adolescența).
Intervenția asupra copilului
1.Abordarea
comportamentală;2.Centrarea pe competențele sociale și comportamentale, diminuarea
agresivității,dezvoltarea unor relații de prietenie, creșterea autoeficacității;3.Implicarea
paraprofesioniștilor;5.Invățarea unor trehnici de autocontrol;6.Continuarea
suportului și contactului în timp;7.Program pentru menținerea și prevenirea
recăderilor.
Medicația psihostimulantă
Se folosește
ca și tratament inițial. Dozarea medicației trebuie determinată după inițierea
intervenției comportamentale. Repetarea anuală a controlului medical pentru
ajustarea dozajului și justificarea continuării tratamentului, la nevoie.
4.Principii,
metode și sugestii de acțiune pentru părinți și cadre didactice
Copiii cu ADHD
au o condiție specială și necesită construirea unei strategii coerente de educație în cadrul unui parteneriat activ școală-familie.
Sprijinul acordat copilului, de familie și
cadrele didactice necesită:
-„o ghidare
constantă și subtilă către interesele și
pasiunile copilului,
-sublinierea punctelor interesante din
domeniile sau activitățile în care el urmează să fie implicat,
-evitarea plictiselii și a tendinței de
comportament autoritar sau disciplinarea violentă,
-structura clară și rutina pentru
activitățile zilnice,
-concentrarea pe termen lung asupra
pasiunilor manifestate de copil pentru domeniul identificat- o posibilă
cheie de succes pentru o viitoare carieră”(Kieran E., Popenici Ș., op. cit.,2007,p.36).
Procesul de
învățare a unui comportament adecvat de către copil necesită efort și răbdare și
este denumit disciplinarea copilului.
Adina Botiș
Matanie și Anca Axente în lucrarea „Disciplinarea pozitivă”(p.65-77) propun
părinților și cadrelor didactice, câteva „metode de disciplinare pentru următoarele
situații:
A.când copilul
învață un comportament nou;
B.când dorim să
consolidăm un comportament;
C.când copilul
nu vrea să adopte un anumit comportament.”
A.când copilul învață un comportament nou se
recomandă să se respecte următoarele reguli:
1. Definiți clar
comportamentul pe care doriți să-l învețe copilul.
2. Descompuneți
în pași mici comportamentul respectiv, dacă acesta este mai complex.
3.Folosiți îndrumarea:
· fizică -
când trebuie învățat un comportament motor, de ex. scrisul.
· îndrumare
verbală- înaintea sau în timpul manifestării comportamentului de învățat.
· îndrumare
prin modelare- Oferiți dumneavoastră, copilului un model de realizare a
comportamentului.
4.Recompensați
aproximările succesive ale comportamentului dorit.
5.Ignorați achizițiile etapelor anterioare- pe
măsură ce copilul progresează, vor fi recompensate ultimile aproximări ale
comportamentului.
6. Retrageți-vă
treptat îndrumarea.
7. Recompensați
la intervale neregulate, comportamentul dobândit.
B.când
dorim să consolidăm un comprtament învățat și să-i asigurăm persistența lui în
timp, putem folosi
tehnici precum:1. recompensa; 2. controlul
mediului.
1. Recompense:
a. materiale:
alimente preferate, dulciuri, obiecte, etc.
b. sociale: lauda,
încurajarea,aprecierea,acceptarea de către ceilalți.
c. activități
preferate:jocul, vizionarea de filme sau desene animate, activități sportive.
Copilul poate fi
observat (ce face mai des, ce jucărie, joc alege mai frecvent) sau i se pot
adresa întrebări de tipul:”Ce îți place mai mult? „Ce ți-ai dori?”pentru a afla
ce lucruri sau situații pot funcționa ca recompense.
„Repetați verbal regula pe care se bazează recompensa.Exprimarea verbală a regulii
facilitează învățarea.”
„Invățați
copilul să-și identifice și să-și autoadministreze
recompensele”( Botiș Matanie A. și Axente A., op. cit, p.77).
2. Controlul
mediului
Observăm că un
anumit comportament al copilului se manifestă într-un anumit mediu sau în
prezența anumitor persoane.
Câteva sugestii
privind aplicarea acestei metode:
·
„Identificați comportamentul pe care
doriți să-l stimulați.
·
Observați
în ce mediu apare.
·
Reproduceți cât mai bine situația din
acel mediu.
·
Recompensați apariția comportamentului”(Botiș
Matanie A. și Axente A.,op. cit,p. 77).
C.când
copilul nu vrea să adopte un anumit comportament, putem folosi:
1. metoda consecințelor
logice și naturale;
2. contractul
comportamental;
3. time-out-
excluderea.
1. Metoda
consecințelor logice și naturale
Din
comportamentele noastre decurg anumite consecințe.Unele consecințe apar
neplanificat (ex. dacă copilul refuză să se îmbrace, îi va fi frig) și acestea
sunt consecințele naturale, altele decurg
și ele din acțiuni,dar sunt alese de adulți și prezentate ca alternative.
„Sugestii pentru aplicarea acestei metode:
·
Stabiliți a cui este problema și pe cine
afectează consecințele ei.
·
Explicați copilului de ce trebuie să adopte
un anumit comportament și care sunt consecințele lui.
·
Arătați copilului cum să adopte efectiv
comportamentul respectiv (modelarea).
·
Incurajați copilul când adoptă
comportamentul, fiți specific.
·
Lăsați consecințele naturale să
intervină în consolidarea comportamentului.Dacă acestea sunt un pericol pentru
copil, înlocuiți-le cu cele logice.
·
Exprimați verbal relația dintre comportament
și consecința logică sau naturală.
·
Acceptați greșelile ca fiind normale și
acordați copilului timp suficient să învețe un comportament.
2. Contractul
comportamental
Acesta este o
înțelegere între părinte și copil „cerficată”în prezența unei terțe persoane
neutre, în care se specifică:
-comportamentul
pe care copilul îl așteaptă de la părinte;
-ce va face
copilul în schimbul comportamentului părintelui;
-ce va face părintele
în schimbul comportamentului copilului;
-consecințele
pentru nerespectarea angajamentului stabilit.
Sugestii pentru aplicarea metodei:
·
Alcătuiți atât dumneavoastră cât și
copilul o listă cu comportamentele pe care le asteptați unul de la celălalt.
·
Negociați care dintre aceste comportamente
pot fi deja efectuate de către ambele părți.
·
Stabiliți o listă de comportamente pe
care le veți manifesta în schimbul comportamentului dezirabil al copilului.
·
Luați-vă
un angajament verbal atât dumneavoastră cât și copilul față de câteva
persoane apropiate- acesta motivează copilul pentru manifestarea
comportamentului.
·
După un anumit interval de timp, stabilit
de comun acord,discutați cu copilul măsura în care s-a realizat ceea ce v-ați
propus”(Botiș Matanie A.și.Axente A, op.cit,p.77-86).
3.Excluderea
sau “time-out”descurajează copilul să recurgă
la un comportament nedorit și presupune parcurgerea următoarelor „etape:
· Indepărtați
copilul din locul în care a avut loc comportamentul nedorit(ex.acces de furie).
· Alegeți
un loc liniștit pentru copil și explicați de ce ați procedat astfel.
· Discutați
situația problematică.
· Decideți
în ce situații veți folosi această tehnică;dacă o veți utiliza prea des,
efectul ei va scădea” (Botiș Matanie A., și Axente A., op.
cit,p.88).
BIBLIOGRAFIE:
Abikoff,H.,1987- An evaluation of cognitive behavior therapy for
hyperactive children.In: Lahey BB, Kazdin AE, editors.Advances in clinical
child psychology.New York:Plenum Press.p.171-216,in: Suport de curs,
Cluj-Napoca,S.C.Cognitrom SRL, 2010.
AtkisMS, Pelham si White KJ, 1989 - Hyperactivity and attention deficit
disorders. In :Hersen M., editor.Psychological aspects of developmental and
physical disabilities: a casebook.California:Sage Publications.p 137-156, in:Suport
de curs,Cluj-Napoca, S.C.Cognitrom SRL, 2010.
Barkley,
R. A., 1991 - The ecological validity of laboratory and analogue assessment
methods of ADHD symptoms. Journal of Abnormal Child Psychology. In Suport de curs, Cluj-Napoca, S.C.Cognitrom
SRL ,2010.
Botiș
Matanie Adina și Axente Anca - „Disciplinarea pozitivă sau Cum să disciplinezi
fără să rănești”,Cluj-Napoca,Editura
ASCR, 2009.
Kieran
Egan și Popenici Ștefan -„Educația elevilor hiperactivi și cu deficit de
atenție-Ghid pentru părinți și cadrele didactice din învățământul
preuniversitar”,București,Editura Didactica Press, 2007.
Pelham WE si Hoza B.,1996 - Intensive tratament :A summer treatment program
for
children with ADHD.In: Hibbs E., Jensen P., eds Psychosocial Treatments for
Child and Adolescent Disorders :Empirically Based Strategies for Clinical
Practice. New York, NY:American Psychological Association, 311-340,in: Suport de curs,Cluj-Napoca, S.C.Cognitrom
SRL,2010.
Pelham
WE și Waschbusch DA,1999 - Behavioral intervention in ADHD.In :Quay HC, Hogan
,editors. Handbook of disruptive behavior disorders, New York: plenum press.In:Suport
de curs,Cluj-Napoca, S.C.Cognitrom SRL, 2010.
Schurmann
Lehmkuhl Dopfner - Copilul hiperactiv și încăpățânat-Ghid de interveție pentru
copiii cu tulburări hiperchinetice și opoziționale- Cluj-Napoca,Editura ASCR., 2004.
Suport
de curs - Diagnoză, prevenție și intervenție în tulburările de atenție și
hiperactivitate(ADHD), Cluj-Napoca, S.C.Cognitrom
SRL,2010.
Prof. Nicola Dumitra-CJRAE Tulcea
