Autor : Prof.consilier școlar,
Vâlcu Ionela
Pornind
de la următoarele situații…
,,De
dimineață, Marcel, în vârstă de cinci ani, este greu de stăpânit! Încă de la
ora șapte dimineața este treaz și fredonează cu voce tare cântecel după cântecel. Este mereu în mișcare și nu stă locului, nici o activitate nu îl
poate reține mai mult decât câteva minute, nici chiar la joc nu zăbovește prea
mult. Permanent trebuie să o întrebe pe mama ceva foarte important sau să-i
povestească ceva extraordinar. Mama nu mai reușește să facă nimic, iar imediat
după trezire are sentimentul că totul este prea mult pentru ea și nu mai poate
face față…”
,,Mădălina
este în clasa a II - a. Imediat după începerea școlii învățatoarea observă că
Mădălinei îi este greu să se concentreze la sarcinile care îi sunt date. Orice
lucru, chiar si cel mai neînsemnat, îi distrage atenția, astfel nu este de mirare
că ea își termină foarte rar sarcinile școlare. Când vine acasă, de cele mai
multe ori ,nu stie ce teme are de rezolvat. Rezolvarea temelor de casă durează
întotdeauna o veșnicie, tergiversându-se cât mai mult. Temele care ar putea fi
rezolvate ușor în cincisprezece minute sunt rezolvate în aproape o oră și asta
doar dacă mama stă langă ea ; fără ajutorul mamei temele nu sunt terminate
niciodată. După rezolvarea temelor de casă, atât mama, cât și Mădălina sunt
complet epuizate.”
Conform
cecetărilor, ADHD se referă la o afecțiune de tip neurobiologic prin care este
afectată capacitatea individului de a opera în limite medii în: inhibarea
comportamentului agresiv (autocontrolul impulsivitatii), controlul nivelului
activitatii (comportamentul hiperactiv) și concentrarea asupra sarcinilor de
lucru (lipsa atentiei). Sindromul deficitului de atenție cu hiperactivitate reprezintă tot mai mult o problemă de
sănătate publică, efectele tratării neadecvate având implicații deosebit de
grave în plan personal și social. Nu orice copil neliniștit, agitat,
neastâmpărat, care nu-și găsește locul și este impulsiv are ADHD. Deficitul de
atenție înseamnă incapacitatea de concentrare a copilului, care este ușor
distras de orice stimul. Copiilor le este greu să se concentreze la aceeași
activitate, fiind caracterizați prin
agitație exagerată și neliniște permanentă. Aceste manifestări apar în situații
în care li se cere să stea linistiti. Fiind atentionați de profesori sau de
părinti, se liniștesc cel mai mult pentru câteva secunde, după care revin la
manifestările anterioare. Reacțiile emoționale sunt deseori instabile, pot trece
de la râs la lacrimi în câteva momente, pot cădea ușor victima sentimentelor de
inferioritate și instabilității emoționale provocate de respingere și stimă de
sine scăzută.
Cauzele
hiperactivității sunt următoarele: tulburări funcționale ale creierului, complicațiile
din timpul sarcinii, nașterii sau în perioada de sugar, factorii ereditari, nutriția, condițiile
din familie, școală, grădinită, stresul și oboseala.
Conform
DSM-IV, o persoană cu Sindromul deficitului de atenție/hiperactivitate trebuie
să manifeste simptomele din categoria 1 sau 2, șase sau mai multe din
următoarele care persistă de cel puțin șase luni la un nivel care relevă
inadaptare sau inconsistență cu nivelul de dezvoltare corespunzător vârstei:
LIPSA ATENȚIEI
Ø
Deseori nu reușește să fie atent la
detalii sau face greșeli din neglijență la teme, lucru sau alte activități;
Ø
Are deseori dificultăți în concentrarea
atenției în sarcinile de lucru sau la joacă;
Ø
Deseori nu ascultă/nu este atent atunci
cand i se vorbește direct;
Ø
Deseori nu urmeaza instrucțiunile și nu
reușește să termine temele scolare;
Ø
Are deseori dificultăți în organizarea
sarcinilor și activităților;
Ø
Deseori evită,refuză,ezită sau manifestă
neplacere în angajarea unor sarcini de lucru care presupun un efort mental susținut;
Ø
Pierde deseori lucruri necesare îndeplinirii
sarcinilor sau activităților;
Ø
Este deseori distras de stimuli externi
marginali;
Ø
Uită des în activitățile cotidiene;
HIPERACTIVITATEA
Ø
Se joacă cu mâinile deseori sau se mișcă
permanent în scaun;
Ø Deseori
parăsește scaunul sau sala de clasă
atunci când regulile îi impun să ramână așezat la locul lui;
Ø
Deseori se cațără sau aleargă atunci când
acest lucru nu este permis;
Ø
Are deseori probleme în a se angaja în
liniște în activitățile de petrecere a
timpului liber;
Ø Pare a
fi permanent ,,pe picior de plecare” sau se comportă deseori ca și cum ar fi
,,propulsat de un motor”;
Ø
Vorbește deseori excesiv;
Ø
Deseori se grăbește cu răspunsuri înainte
ca întrebările să fie complet formulate;
Ø
Are deseori dificultăți în a-și aștepta rândul;
Ø
Deseori întrerupe,intrând brusc în
conversațiile sau jocurile altora;
Riscurile
acestei afecțiuni sunt următoarele:nesiguranța și
lipsa încrederii în sine, manifestări comportamentale antisociale, probleme de
relaționare cu adulții,respingere din partea celor de aceeși vârstă, probleme
de performanță școlară,întârzieri în dezvoltare.
Soluții
și principii de acțiune pentru părinți și cadrele didactice
Parteneriatul
activ ,, Școală – familie ” și a strategiei pentru educația copilului
reprezintă un pas important pentru atingerea obiectivelor urmărite de familie
și școală. Strategia de întărire a comportamentelor pozitive,acasă cât și la
școală,are efecte pozitive pentru evoluția copilului în plan școlar și social
și se bazează pe o analiză atentă a nevoilor educaționale specifice,a problemelor
cu care se confruntă și a elementelor cu care elevul a rezonat pozitiv în
situații anterioare. Evitarea
plictiselii, tendințelor de comportament autoritar sau a disciplinării violente și oferirea copilului
a unei structuri clare pentru activitatile zilnice, activitățile
extrașcolare, cluburile copiilor și concentrarea pe termen lung asupra
pasiunilor de copil fiind recomandate.
Un alt aspect important îl reprezintă managementul
timpului alocat copilului. Atunci când apar primele semne sau simptome
, părinții ar trebui să fie alături de copil, tratând cu calm, răbdare problemele
cu care se confruntă și nevoile specifice ale acestuia. Alte soluții și principii de acțiune în
ajutorul copiilor cu aceste afecțiuni
sunt și următoarele: reamintirea permanent copilului despre importanța
învățării auto-controlului și auto-organizării, stimularea învățării
independente, stabilirea unui program de activitate, instalarea unui ceas
mare, vizibil în camera copilului, instalarea unui calendar și a unui
organizator, crearea unui spațiu destinat exclusiv sarcinilor de lucru, răbdare
și coerența deciziilor, părinții trebuind să susțină de fiecare dată același
punct de vedere, creșterea motivației pentru învățare,gestionarea emotiilor, managementul timpului alocat
jocului și distracției, stimularea motivației intrinseci, încurajarea copilului
pentru asumarea responsabilităților, îndepărtarea stimulilor ce-i pot distrage
atenția, restrângerea numărul prietenilor
de joacă, diminuarea experiențelor negative în relația părinte-copil, înlăturarea
cauzelor care duc la performanțe școlare scăzute, antrenarea competențelor
sociale, terapia medicamentoasă unde este cazul, stimularea psihologică și acceptarea
din partea celor din jur.
Lucrul cu un copil hiperactiv sau
ADHD reprezintă o adevarată provocare pentru toți cei implicați în educație. Nu
trebuie să uităm că eforturile, depășirea frustrărilor inerente, a problemelor
și eșecurilor de zi cu zi, are în final miza unei vieți în care se poate face
diferența între marginalizare și succes social și profesional.
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE:
Kieran Egan,Ștefan Popenici - ,,Educația elevilor
hiperactivi și cu deficit de atenție – ghid pentru părinti și cadrele
didactice’’, Ed.Didactica Press,2007,București;
Irina Petrea - ,,Și tu poți fi SUPERNANNY cu copilul
la școală”, Ed.Trei, Vol.2,2008,București;
Irina Petrea - ,,Și
tu poți fi SUPERNANNY. Cum să-ți crești bine copilul”,Ed.Trei,2007,București;
Manfred Dopfner,Stephanie Schurmann,Gerd Lehmkuhl -
,,Copilul hiperactiv și încăpățânat –Ghid de intervenție pentru copiii cu
tulburări hiperchinetice și opoziționale; Ed.ASCR,Ediția a doua revizuită,2004,Cluj-Napoca;
Dr.James Dobson
- ,,Copilul îndărătnic” Ed. Misiunea Creștină Noua Speranță,1995,Timișoara.
